Omniasig a consemnat o creştere cu 53% a profitului brut

F. A.
Companii / 20 noiembrie 2008

Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit brut de 28,34 milioane lei, cu 53,70% mai mult decât la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, se arată într-un comunicat al companiei.

O creştere substanţială a fost înregistrată de asigurările de tip Property (clasa Asigurărilor de incendiu şi calamităţi naturale), care au consemnat un volum de prime brute subscrise cu 98,51% mai mare decât în perioada similară a anului 2007, atingând suma de 118,88 milioane lei. Şi segmentul asigurărilor agricole a avut o dezvoltare pozitivă, crescând cu 430 de procente, până la o valoare a primelor brute subscrise de 6,38 milioane lei.

Segmentul asigurărilor auto a prezentat o creştere ridicată pe ramura Casco, unde primele brute subscrise au ajuns la 493,11 milioane lei, cu 82,87% mai mult ca în perioada similară a anului precedent. Ramura asigurărilor obligatorii RCA a înregistrat o creştere de 20,89%, atingând un volum al încasărilor de 223,72 milioane lei. Asigurările de mijloace de transport navale au consemnat un avans de 64% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2007.

Omniasig este prezentă pe piaţa asigurărilor din România de 13 ani. Din 2005, compania a devenit membră a Vienna Insurance Group. Potrivit comunicatului, Omniasig este pe locul al doilea în România, cu o cotă de piaţă de 17,19% pe segmentul asigurărilor generale. Vienna Insurance Group, prin toate companiile deţinute, este pe primul loc pe piaţa asigurărilor din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb