Operatorii de telefonie au obligaţia, începând de joi, 14 mai, să informeze mai bine clienţii cu privire la serviciile oferite şi la tarifele practicate, pentru ca aceştia să poată lua o decizie corectă, informează ANCOM.
Astfel, toţi clienţii care vor intra în magazinele sau punctele de lucru proprii sau din reţelele de distribuţie ale partenerilor care oferă servicii de telefonie pe bază de abonament vor putea citi pe un afiş expus în locuri uşor accesibile şi vizibile pentru public care sunt drepturile lor de informare în calitate de utilizatori ai serviciilor de telefonie. Totodată, ei vor fi informaţi cu privire la modalitatea de soluţionare a reclamaţiilor, care va fi detaliată într-un document înmânat la cerere sau la momentul încheierii contractului.
"ANCOM există pentru a proteja utilizatorii de servicii de comunicaţii. Facem acest lucru, indirect, asigurând buna funcţionare şi concurenţa pe piaţa de comunicaţii, şi direct, prin decizii ca cea care intră acum în vigoare. Decizia privind informarea utilizatorilor este un pas important pentru siguranţa acestora, pentru ca orice persoană să ştie exact ce cumpără şi cât plăteşte pe piaţa serviciilor de telefonie. Demersurile ANCOM nu se opresc însă aici, vom avea grijă ca toate prevederile acestui act să fie respectate şi vom demara acţiuni de control pentru a ne asigura că utilizatorii primesc informaţiile de care au nevoie, într-o formă accesibilă şi care să le permită luarea unor decizii adecvate", a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.








































