OPINIIAdie vânt de pace în Ucraina, dar economiile nu vor scăpa de recesiune

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 noiembrie 2022

Adie vânt de pace în Ucraina, dar economiile nu vor scăpa de recesiune

Vestea zilei de marţi de pe frontul din Ucraina a fost că ruşii vor începe retragerea din Herson, mutându-se cu populaţie, arme şi bagaje pe celălalt mal al fluviului Dniepr.

Media de propagandă s-a grăbit să aplaude şi să ştampileze această mutare ca o mare umilinţă, deşi ruşii vorbeau de retragere de câteva săptămâni bune, pregătind terenul în acest sens. De fapt, este o strategie de imagine destul de des uzitată - pretinzi că adversarul are obiective mai înalte decât şi le asumă singur şi când realitatea vine să infirme ştacheta ridicată doar de tine, clamezi că oponentul a ieşit umilit şi înfrânt. Nici ruşii nu vroiau să cucerească Ucraina (oraşele nu au fost bombardate după modelul Irak-operaţiunea Şoc şi Groază), mai degrabă să o slăbească militar şi să forţeze o schimbare de regim, nici republicanii din SUA nu credeau că vor învinge foarte clar în cele două camere, dar pentru că adversarii lor şi media care-i susţine au plasat foarte sus aşa-zisele obiective ale republicanilor rezultatele alegerilor, cu doar o cameră a parlamentului câştigată sigur, par acum ca şi o înfrângere.

Cei mai rezervaţi în toată povestea cu Hersonul au părut chiar ucrainienii, care au avertizat că ar putea fi o capcană, că totul pare prea simplu.

De remarcat vizita din 4 noiembrie a consilierului pe probleme de securitate al Casei Albe, Jack Sullivan, la Kiev, oficial doar pentru a-şi reafirma sprijinul pentru Ucraina. După această vizită, în media de peste ocean au apărut însă două articole interesante.

O analiză a Wall Street Journal în care se arată că între SUA şi Rusia au loc discuţii subterane pentru a se evita escaladările în Ucraina (se menţionau contactele dintre Sullivan şi Patrushev, secretarul Consiliului de Securitate din Rusia) şi un articol din Washinghton Post în care se arăta că SUA încurajează Ucraina să aibe negocieri cu Rusia.

Miercuri, după ce ruşii îşi asumaseră părăsirea Hersonului, şeful statului major al SUA, generalul Mark Milley, ieşea în media cu următoarea declaraţie: "trebuie să existe o recunoaştere reciprocă a faptului că victoria militară nu este probabil obţinută, în sensul propriu al cuvântului, prin mijloace militare şi, prin urmare, trebuie să ne uităm la alte mijloace". Milley sublinia că războiul nu ar putea fi tranşat de niciuna dintre părţi în acest moment şi că există "o fereastră de oportunitate pentru negociere".

Un mare pas înainte având în vedere că, până acum, poziţia oficială era "sprijinim Ucraina până la victoria finală".

Sunt şanse, deci, ca, după retragerea din Herson, singurul mare oraş cucerit de ruşi, războiul să îngheţe în perioada de iarnă şi, treptat, să apară şi negocierile care să se prelungească mai multe luni. Cu cât războiul se opreşte mai mult, cu atât acesta va fi mai greu de pornit având în vedere vlăguirea părţilor şi starea economiilor occidentale care şi-au asumat sprijinul Ucrainei.

Cu infrastructura energetică distrusă în proporţie de 40% în prag de iarnă, tipărind la greu bani pentru a permite economiei să funcţioneze şi dependentă de alocaţiile occidentale, Ucraina nu are prea mult spaţiu de manevră dacă i se sugerează că fără o atitudine mai flexibilă ponderea ajutorului primit va scădea gradual.

Rusia o duce incomparabil mai bine economic şi nu a avut pierderi atât de mari încât să ducă la reducerea sprijinului popular şi la schimbarea regimului Putin (un obiectiv tacit asumat de Occident) dar nici aceasta nu este încântată să ducă un război de uzură peste graniţă a la long. Dacă ar obţine un coridor terestru spre Crimeea, ruşii ar accepta probabil să nu preia integral cele 4 regiuni încorporate recent, lăsând felii din Herson, Zaporodje, Dombas şi Lugansk ucrainienilor. Iar pentru asta nici n-ar fi nevoie neapărată de un tratat imediat, e suficient ca războiul să îngheţe suficient de mult până când părţile reevaluează situaţia.

Europa rămâne însă în postura de victimă economică şi dacă îngheaţă conflictul din Ucraina. Spre deosebire de SUA, care vinde gaz lichefiat peste graniţă de câteva ori mai scump ca acasă şi şi-a făcut planul la vânzarea de arme pentru mai mulţi ani, Europa pierde enorm la capitolul competitivitate economică fără resursele energetice ieftine ale ruşilor.

Până se găseşte o soluţie la conflict, până apare hubul de gaze din Turcia convenit între Putin şi Erdogan, foarte multe afaceri se pot muta peste graniţă, majoritar în SUA. Finanţele europene sunt vlăguite după excesele din pandemie (lockdownul a însemnat creşterea explozivă a deficitelor) şi standardul de viaţă scade vizibil după criza energetică, amplificată şi de filosofia falimentară Green Deal. Dacă SUA va cunoaşte la anul o recesiune blândă, în Europa aceasta va fi mult mai dureroasă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Din pacate nu vrea dictatorul de Putin pace. El vrea sa mai moara milioane de oamenii nevinovati din ambele tabere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro