Optimismul a blocat piaţa

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 octombrie 2008

Veştile bune de la sfârşitul săptămânii trecute, cu privire la contracararea crizei internaţionale din sistemul financiar, s-au făcut simţite pe pieţele de capital din întreaga lume. În ultimele două zile, Bursa de Valori Bucureşti a recuperat o mică parte din pierderi, aproape toate acţiunile înregistrând aprecieri între 10 şi 15% în fiecare şedinţă.

Investitorii au devenit, în scurt timp, din pesimişti, optimişti şi au decis că este mai bine să păstreze acţiunile, căci piaţa ar mai putea creşte, iar câştigul pe care l-ar obţine s-ar amplifica. Astfel, cei care doreau să profite de preţurile scăzute, surpriză, nu aveau de la cine cumpăra.

În şedinţa de ieri de la BVB au existat momente în care pentru 30 - 40 dintre cei 67 de emitenţi de pe piaţa principală a BVB nu existau ordine de vânzare, iar cumpărătorii nu puteau ridica mai mult preţul deoarece acesta înregistrase deja o variaţie de +15%.

Printre acţiunile ce au rămas fără ordine de vânzare se află cele emise de societăţile de investiţii financiare (SIF), în timp ce indicele BET-FI creştea cu 14,62% până la 19.322,7 puncte. Şi titlurile "Petrom", "BRD - Groupe Société Générale" sau "Transgaz" au rămas fără vânzători, cotaţiile lor urcând cu peste 14%, în şedinţa de ieri.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb