"Orange" îşi îndeamnă rivalii să fuzioneze

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 iulie 2014

"Orange" îşi îndeamnă rivalii să fuzioneze

Conducerea celui mai mare operator francez de telefonie, "Orange" SA, consideră că tactica tarifelor scăzute practicată de companiile rivale nu mai este suficientă pentru creşterea cotei de piaţă, fiind necesare fuziuni şi achiziţii menite să încheie războiul preţurilor care durează de trei ani.

Stephane Richard, directorul executiv al "Orange", menţionează că el nu va fi un lider al fuziunilor şi achiziţiilor. Într-un interviu acordat Bloomberg, domnia sa afirmă că "Bouygues" SA, "Iliad" SA şi SFR ar trebui să conducă procesul de consolidare a pieţei telefoniei mobile franceze, iar compania "Orange" este dispusă să ia parte la acesta.

"Orange nu este cea mai bine plasată companie ca să conducă acest proces de consolidare - suntem cel mai mare operator şi, probabil, nu cel care are cea mai mare nevoie de consolidare. Sunt pregătit să revin la masa negocierilor, dar nu ca lider", a declarat reprezentantul "Orange", adăugând că revenirea la un sistem de telecomunicaţii alcătuit din trei, în loc de patru operatori, ar fi benefică pentru Franţa şi ar încuraja companiile să investească mai mult în infrastructură, reflectând tendinţa de consolidare înregistrată în rândul companiilor de telefonie din Europa.

"Piaţa franceză nu are o mărime importantă ca să sprijine patru operatori de telefonie fixă şi mobilă. Sunt sigur că într-o zi vom ajunge la trei operatori, aşa cum este tendinţa în Germania, Irlanda sau alte state europene", a subliniat Stephane Richard.

Compania "Orange" este interesată să-şi consolideze poziţia pe piaţa de telefonie din România, Spania, Polonia şi Belgia, iar Stephane Richard spune că Spania ar putea avea potenţiale ţinte de achiziţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb