ORBAN: "Marţi să publicăm ordinul privind începerea şcolilor; trebuie să existe o predictibilitate"

J.P.
Politică / 31 august 2020

"Marţi să publicăm ordinul privind începerea şcolilor; trebuie să existe o predictibilitate"

Premierul Ludovic Orban a solicitat, luni, miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei, Nelu Tătaru şi Monica Anisie, să definitiveze ordinul privind reluarea şcolilor, astfel încât acesta să fie publicat marţi, menţionând că trebuie să existe o predictibilitate pentru a fi pus în mişcare "întreg mecanismul de pregătire a şcolilor în bune condiţii", conform Agerpres.

"Domnul ministru Tătaru şi cu doamna ministru Anisie, solicitarea mea este ca în cursul zilei de astăzi să ajungeţi la o formă aproape definitivă a ordinului comun privind reluarea şcolii, începerea anului şcolar şi cel târziu mâine dimineaţă să avem o şedinţă împreună cu doamna vicepremier Turcan, astfel încât să putem publica mâine ordinul. (...) Dacă aveţi anumite diferenţe de abordare pe anumite teme, împreună cu doamna vicepremier şi cu dumneavoastră, vom lua decizia astfel încât marţi să fie publicată, astfel încât să existe o predictibilitate, să putem pune în mişcare întreg mecanismul de pregătire a şcolilor în bune condiţii", a spus Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cea mai clară și buna măsura ar fi desfășurarea integrala a învățământului online așa cum s-a procedat in MB. Nu avem asigurate condițiile sanitare corespunzătoare nici măcar in spitale și cu atât mai puțin in scoli. Calitatea și controlul învățământului online este net superioară învățământului tradițional!

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb