Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, astăzi, că actualii guvernanţi sunt singurii vinovaţi pentru prăbuşirea leului, creşterea ROBOR, pentru "toate dezechilibrele" create în economia românească.
"Mesajul PNL este foarte clar - singurii vinovaţi pentru prăbuşirea leului, pentru creşterea ROBOR, pentru toate dezechilibrele economice care sunt create în economia românească sunt cei care guvernează astăzi România, care o fac fie din prostie, fie din ticăloşie, deşi încep să cred din ce în ce mai mult că ceea fac o fac din ticăloşie, cu rea intenţie împotriva intereselor fundamentale ale României. Singurii vinovaţi de prăbuşirea leului sunt guvernanţii, pentru că ei sunt cei care au generat deficitul comercial, ei sunt cei care, iată, suntem pe 1 februarie şi nu avem o lege a bugetului de stat care să fie aprobată, ei scot peste noapte ordonanţă după ordonanţă care creează instabilitate, nelinişte, agitaţie pe toate pieţele din România, în special în domeniul financiar-bancar, ei sunt cei care alungă investitorii, atât învestitorii în acţiuni, investitorii de portofoliu, cât şi investitorii care investesc în producţie. (...) Ei sunt aceia care, de fapt, duc economia românească la sapă de lemn", a susţinut Orban, potrivit unui comunicat al PNL remis, astăzi, Redacţiei noastre.
În opinia sa, "orice atac din partea PSD împotriva BNR nu arată decât un singur lucru: că PSD vrea să pună mâna pe Banca Naţională, că infractorul Dragnea vrea să-l pună în fruntea Băncii Naţionale pe infractorul Vâlcov".
"PNL respinge categoric toate atacurile mârşave ale partidului de guvernământ şi ale altor actori mânjiţi de banii negri ai PSD împotriva BNR şi le spune clar românilor că singurii vinovaţi de toate perturbările din economie, de explozia inflaţiei, de creşterea preţurilor sunt cei care se află astăzi la guvernare", a afirmat liderul liberal.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Mirel în data de 29.01.2019, 23:46)
Orbane, cu tot respectul, vorbești ca să nu taci ! Da, psd-ul a greșit enorm, dar mama ei de bnr, ce-n ultimii doi ani nu a devalorizat leul, umplând deficitele, ce spui ? Populist te cred, limitat cognitiv imi demonstrezi ca ești, de aceea nici nu am mai folosit pronumele de politețe. Nu esti un domn, ci o marionetă, cu tot respectul.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2019, 09:37)
Iar tu esti propagandist mincinos al mafiei psd! Devalorizarea prea mare a leului fatä de euro aduce scäderea puterii de cumparare a romanilor,scumpirea materiilor prime importate,cresterea datoriei publice ca procent din pib! Mafia psd a distrus România!