Ordonanţa pentru reabilitarea termică a clădirilor, adoptată de Senat

F. A.
Macroeconomie / 1 aprilie 2009

Plenul Senatului a adoptat azi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului referitoare la reabilitarea termică a locuinţelor, însă proiectul trebuie să treacă în această săptămână şi de Camera Deputaţilor pentru a putea intra în vigoare din şase aprilie.

Ordonanţa modifică cuantumul sumelor alocate pentru acest program, 50% din fondurile necesare urmând a fi asigurate de la bugetul de stat, 30% de autorităţile locale şi 20% de către asociaţiile de proprietari. Până în prezent, fiecare din cele trei părţi asigura câte 33% din suma necesară.

Vor beneficia de lucrări de intervenţie pentru izolarea termică clădirile proiectate în perioada 1950 - 1990, scopul programului fiind acela de a reduce consumul de energie pentru încălzirea apartamentelor, astfel încât consumul anual specific de energie calculat pentru încălzire să scadă sub 100 kWh/metru pătrat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb