Papa a tăiat salariile cardinalilor şi clericilor pentru a salva posturile celorlalţi angajaţi de la Vatican

J.P.
Internaţional / 24 martie 2021

Papa a tăiat salariile cardinalilor şi clericilor pentru a salva posturile celorlalţi angajaţi de la Vatican

Papa Francisc a ordonat cardinalilor să aplice o tăiere de 10% a lefurilor şi a redus salariile altor clerici care lucrează la Vatican pentru a salva locurile de muncă ale angajaţilor obişnuiţi în contextul în care veniturile Sfântului Scaun au fost afectate de pandemia de coronavirus, relatează miercuri Reuters, citat de G4media.

Vaticanul a anunţat miercuri că papa Francisc a emis un decret ce prevede reduceri proporţionale începând cu data de 1 aprilie.

Un purtător de cuvânt a declarat că angajaţii de rang inferior nu vor fi afectaţi de aceste reduceri salariale.

Papa Francisc a insistat deseori că nu vrea să dispună concedieri.

Cardinalii care lucrează la Vatican şi locuiesc în Cetatea Sfântă sau la Roma ar beneficia de salarii de aproximativ 4.000-5.000 de euro pe lună, mulţi dintre aceştia trăind în apartamente mari pentru care plătesc chirii cu o valoare situată mult sub preţul pieţei, notează Reuters.

Alţi conducători de departamente, majoritatea clerici, vor avea salariile reduse cu 3%-8%.

Creşterile salariale programate vor fi suspendate până în martie 2023.

Aceste prevederi vor fi valabile şi în cazul angajaţilor de rang superior de la bazilicile papale.

Sfântul Scaun, organismul administrativ central al Bisericii Catolice din întreaga lume, ar putea fi nevoit să folosească 40 de milioane de euro din rezervele sale pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei de COVID-19 care îi afectează veniturile, a declarat la începutul acestei luni cel mai înalt reprezentant economic al Vaticanului.

Vaticanul preconizează în acest an un deficit de aproximativ 50 de milioane de euro (59,77 milioane de dolari).

Muzeele Vaticanului, o sursă importantă de venit, au fost nevoite să îşi închidă porţile în cea mai mare parte a ultimelor 15 luni din cauza pandemiei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb