Reporter: Pentru început, cine este Daniel Bîcîilă, dincolo de postura de fondator FangLand?
Daniel Bîcîilă: La 40 de ani, mă consider un antreprenor ghidat de dorinţa de a crea lucruri cu sens. Background-ul meu academic este în Management, o bază care m-a ajutat să înţeleg structura din spatele unei idei de afaceri. În viaţa de zi cu zi conduc o băcănie cu produse naturale şi bio, un business de suflet, conectat la tradiţie şi calitate, prin care reuşim să susţinem peste o sută de mici producători români.
Pentru mine, antreprenoriatul a început dintr-o nevoie simplă, dar foarte concretă: dorinţa de a aduce produse de calitate mai aproape de oameni. Aşa a apărut Dasano, băcănia din Galaţi pe care am construit-o împreună cu soţia mea, pornind de la ideea de selecţie atentă, produse curate şi o experienţă de cumpărare mai personală decât în retailul clasic.
Am vrut să creez un loc în care oamenii să găsească produse în care am şi eu încredere. Dasano nu a fost gândit doar ca un business, ci ca un spaţiu în care calitatea şi relaţia cu clientul contează mai mult decât volumul.
Pe măsură ce am lucrat direct cu clienţii şi producătorii, am început să înţeleg mai bine piaţa şi cum funcţionează lucrurile în retailul alimentar. Din această experienţă s-a conturat treptat o nouă direcţie, mai ambiţioasă şi mai orientată spre construcţia de brand.
Dasano m-a învăţat cum funcţionează piaţa la firul ierbii. Fangland este următorul pas, în care am luat tot ce am învăţat şi l-am transformat într-un brand cu mai multă personalitate şi o direcţie mai creativă.
Dincolo de cifre şi retail, sunt un om ce refuză rutina. Ca hobby-uri, îmi plac călătoriile generatoare de experienţe inedite, nu doar să vizitez locuri. Îmi place să experimentez constant lucruri noi, să îmi testez limitele şi să văd cum reacţionez în afara zonei mele de confort. FangLand este, de fapt, intersecţia perfectă între structura mea de manager şi această pasiune personală pentru imprevizibil şi aventură.
Reporter: Cum descriem acest proiect celor care aud pentru prima dată de FangLand?
Daniel Bîcîilă: FangLand este o experienţă imersivă inedită în care, timp de 16 ore - adică o după-amiază şi o noapte întreagă -, eşti transpus direct în mijlocul unui scenariu demn de un film de acţiune şi de fantezie, unde tu eşti în rolul principal. Vorbim despre un eveniment premium, desfăşurat în inima unei păduri de peste 70 de hectare, unde participanţii păşesc într-un univers guvernat de mituri, provocări logice şi fizice, vampiri şi o întreagă distribuţie de personaje: tămăduitori, negustori, vânători sau preoţi. Pentru a înţelege cum funcţionează, evenimentul este împărţit în două faze. Faza diurnă este dedicată explorării, strategiei, îndeplinirii de misiuni şi adunării de resurse. Apoi, totul se schimbă radical în faza nocturnă: adrenalina explodează, misiunile continuă sub presiune, iar vampirii ies la vânătoare. Este, în esenţă, un test intens de supravieţuire, strategie şi interacţiune umană, unde fiecare decizie pe care o iei schimbă în mod real cursul poveştii din acea noapte.
Reporter: Cum ţi-a venit ideea realizării acestui concept?
Daniel Bîcîilă: Ideea FangLand a apărut dintr-un hobby personal, după ce am participat la evenimente similare în afara ţării, dar şi din identificarea unei nişe complet neexploatate pe piaţa de profil, mai ales că tocmai în ţara în care s-a născut legenda lui Dracula - cea mai faimoasă legendă de groază din lume - nu exista un eveniment imersiv în care vampirii să fie reali.
Reporter: Din ce surse te-ai inspirat atunci când ai construit universul FangLand?
Daniel Bîcîilă: Principala sursă de inspiraţie rămâne, bineînţeles, faimosul mit al lui Dracula şi legendele din Transilvania, pe care am vrut să le aducem la viaţă într-un mod complet inedit. FangLand este, practic, viziunea noastră despre cum ar arăta realitatea dacă vampirii ar exista cu adevărat printre noi.
Pentru a construi acest univers, am combinat această mitologie locală cu mecanisme din jocurile de strategie şi RPG (Role-Playing Games) de tip open-world, unde ai libertate totală de acţiune. Am vrut să curăţăm povestea de clişeele comerciale clasice şi să creăm o atmosferă dark fantasy modernă, sobră şi plină de suspans, unde mitul devine o experienţă fizică şi palpabilă.
Reporter: Ce ţi-ai propus cu adevărat să obţii prin FangLand?
Daniel Bîcîilă: Mi-am propus să demonstrez că România poate exporta concepte de entertainment de clasă mondială. Vreau ca FangLand să devină un benchmark pentru ceea ce înseamnă "immersive gaming” în Europa şi să ofer oamenilor o metodă radicală de deconectare de la digital: să schimbe ecranul telefonului cu realitatea unei păduri pline de mister.
Reporter: Cui se adresează FangLand?
Daniel Bîcîilă: FangLand este conceput ca un univers versatil, care atrage categorii extrem de diverse de oameni, în funcţie de ceea ce caută.
Pe de o parte, se adresează familiilor care îşi doresc să experimenteze ceva complet unic împreună şi să colaboreze într-o aventură memorabilă, grupurilor de prieteni care vor să iasă din rutina weekendurilor clasice. Pe de altă parte, este un cadru ideal pentru companiile care caută un team building inedit, pentru că vorbim despre un test real de coeziune şi decizii sub presiune.
De asemenea, evenimentul este un magnet pentru pasionaţii de adrenalină şi distracţie, dar şi pentru minţile analitice, acei oameni cărora le place să organizeze, să negocieze şi să gândească strategii complexe pentru a-şi îndeplini misiunile. Practic, fiecare îşi poate alege propriul stil de joc.
Reporter: Cum arată până acum cumpărătorul de bilete FangLand?
Daniel Bîcîilă: Cumpărătorul de bilete FangLand arată exact aşa cum am anticipat atunci când am definit nişa: vorbim despre oameni activi, educaţi, dornici de interacţiune şi de a experimenta concepte noi. Sunt acei early adopters care caută mereu primul val de activităţi inedite şi faine, înainte ca ele să devină de masă.
În general, sunt tineri şi profesionişti cu vârste între 25 şi 40 de ani, mulţi venind din comunităţile de tech, gaming sau antreprenoriat, dar nu numai. De asemenea, vedem un interes extrem de puternic din partea comunităţilor de străini, ceea ce ne confirmă că apetitul pentru inovaţie de top transcende graniţele.
Reporter: Trăim într-o perioadă în care oamenii caută tot mai mult experienţe şi mai puţin obiecte. Crezi că acesta este unul dintre motivele pentru care FangLand atrage atenţia?
Daniel Bîcîilă: Absolut. Un smartphone nou îţi oferă dopamină pentru câteva zile; o noapte petrecută supravieţuind într-o pădure mitică îţi oferă o amintire pentru toată viaţa. FangLand capitalizează exact pe această schimbare de paradigmă. Oamenii s-au săturat să acumuleze obiecte, vor să acumuleze stări, emoţii şi poveşti pe care să le împărtăşească.
Reporter: Totuşi, vorbim de 16 ore petrecute într-o pădure plină de vampiri şi provocări...
Daniel Bîcîilă: Da. Este testul suprem de evadare din zona de confort. Unde altundeva mai ai ocazia să îţi testezi limitele, abilităţile de negociere, curajul şi instinctul de supravieţuire într-un cadru sigur, dar care se simte 100% real? Pentru un străin, este ocazia de a experimenta mitul lui Dracula dezbrăcat de kitsch-ul turistic comercial, direct în sălbăticia Transilvaniei.
Reporter: Dacă peste cinci ani FangLand va fi exact aşa cum îţi doreşti tu, cum va arăta?
Daniel Bîcîilă: Peste cinci ani, FangLand nu va mai fi doar un eveniment în România, ci un brand global de entertainment imersiv, cu ediţii organizate în mai multe ţări europene. Îmi imaginez un ecosistem în care tehnologia augmented reality (AR) se îmbină perfect cu decorul natural, iar mii de participanţi de pe tot globul vin anual aici pentru a trăi pe propria piele cel mai puternic scenariu de supravieţuire şi fantezie.
Reporter: Mulţumesc!

























































