Parlamentari ai USR şi voluntari transcriu teza de doctorat a ministrului Bode

V.G.
Politică / 7 octombrie

Parlamentari ai USR şi voluntari transcriu teza de doctorat a ministrului Bode

Parlamentari ai USR şi voluntari transcriu "cuvânt cu cuvânt" teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, aflată la Biblioteca Naţională, pentru ca aceasta să poată fi consultată de toţi românii şi să poată fi supusă verificărilor antiplagiat, anunţă astăzi USR, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, USR face un maraton de transcriere pentru teza de doctorat a lui Lucian Bode.

"În 2022, teza de doctorat a ministrului de Interne poate fi consultată doar la două calculatoare nelegate la nici o reţea, nu poate fi fotografiată, filmată sau înregistrată în niciun fel. Doar transcrisă literă cu literă. Oameni vigilenţi sunt plătiţi din bani publici să nu cumva să comiţi actul de fotografiere. Noi, USR, considerăm că teza lui Bode poate fi o comoară ascunsă: e despre securitate energetică. Fiind doctorat acordat - mai ales că a coordonat-o rectorul academiei SRI - suntem siguri că domnul Bode a extins cunoaşterea umană în domeniul academic cercetat. Credem că lumea, Europa, omenirea are de învăţat în aceste vremuri de restrişte. Şi că, oricum, Emilia Şercan ar trebui să aibă textul pentru o verificare de plagiat. Aşa că organizăm Maratonul Cunoaşterii: voluntarii USR vor merge să scrie cuvânt cu cuvânt. Nu vom publica textul, doar fragmente citate, concluziile pot fi de interes global, credem. Îl vom pune la dispoziţie pentru verificare de plagiat", a declarat Cristian Ghinea, coordonator de politici publice al USR.

Deputatul USR Iulian Bulai a precizat, la rândul său, că a fost, astăzi, la Biblioteca Naţională, împreună cu Cristian Ghinea şi colegii de la USR Tineret, pentru a transcrie teza de doctorat a lui Lucian Bode.

"Facem un maraton al transcrierii tezei de doctorat a ministrului Bode. Pentru că lucrarea este de negăsit în librării sau alte biblioteci. Teza nu poate fi copiată la xerox sau fotografiată. Ea există doar în format de pagină scanată. Nu ai voie nici să faci foto la ecranul computerului", a afirmat Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.

USR menţionează că teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, secretizată în prima instanţă, se află doar la Biblioteca Naţională a României, iar din septembrie 2016 tezele de doctorat pot fi studiate doar de la două calculatoare şi doar transcrise de mână.

"O situaţie absurdă şi ridicolă", arată sursa citată.

Iulian Bulai va cere o audienţă la directorul Bibliotecii Naţionale, Adrian Cioroianu, pentru această situaţie.

"Nu este normal, într-o perioadă în care tot vorbim de digitalizare, să fie împiedicat prin orice mijloc accesul la informaţie, mai ales în condiţiile în care cercetarea se face pe bani publici", mai menţionează USR.

Ieri, Ministrul de Interne, Lucian Bode, a respins afirmaţiile din spaţiul public conform cărora teza sa de doctorat ar fi secretizată şi a spus că ea este disponibilă pentru consultare la Biblioteca UBB din Cluj şi la Biblioteca Naţională a României.

"Am văzut afirmaţiile absolut mincinoase din spaţiul public rostogolite, cum că lucrarea mea de doctorat este "secretă", că a fost secretizată chiar. Este o aberaţie să afirmi aşa ceva, că o lucrare susţinută public în 2018 poate fi secretizată în România. Totul a pornit de la un titlu pe care un jurnalist l-a dat unui articol care, pe fond, era absolut corect şi prezenta cronologia susţinerii tezei de doctorat dar titlul era "Bode şi-a secretizat teza de doctorat". Demontez această minciună public", a afirmat Bode.

Bode a mai spus că îi va da în judecată pe toţi cei care îl vor mai acuza că şi-a secretizat teza.

"Toţi cei care mă vor acuza, de acum înainte, că am secretizat teza de doctorat, cu toţi mă voi întâlni în instanţă. Prea mult şi-au bătut joc de munca mea şi de ceea ce ei numesc ascunderea tezei, că n-au putut s-o citească. Au citit-o de nu mai au coperţi şi jurnaliştii şi nu numai", a mai adăugat ministrul.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. O acțiune demnă de admirația românilor. Securiștii ONG-iști, din spirit patriotic (lipsă de ocupație ar zice gurile rele), s-au apucat să transcrie teza unuia ca să-l verifice patriotic dacă a copiat și eventual să-l pârască poporului.

    Ca o mică paranteză. N-am întâlnit până acum niciun USR-ist care să nu se laude că a copiat în facultate, dar care e indignat foc de lipsa de etică academică a altora.  

    Revenind la subiect. Eu unul mă bucur că domnul Ghinea, ex-ministrul p0rn0 (citiți-i vechile declarații obscene ca să înțelegeți la ce mă refer), s-a apucat să scrie de mână teza lui Bode, copiată sau nu. Sunt două avantaje: (1) mai învață și el ceva nou și (2) nu mai scrie proiecte europene proaste ce aduc prejudicii economie enorme românilor.  

    1. Bode, tu esti?

      Bode ar trebui să plece din funcție pentru că nici n-avea ce să caute acolo de la bun început. USRi-iștii precum cel de la 1.1 nu sunt în stare să vină cu o soluție pentru România și se limitează la ce pot face și ei: să arunce cu noroi, să pârască, să schelălăie turbați de pe pe margine.

      Un partid serios ar veni cu soluții pentru Români. Ghinea arde gazu la bibliotecă să copieze textele lui Bode. Penibil. 

      USR a fost dispus sa isi asume singur guvernarea, dar seriosii din PSD si PNL la sugestia persnala a lui Iohannis s-au luat de manute, au lins unde au scuipat si la mare unison valoric au scos la inaintare ciuci, bozi, campeni si alte otrepe dedate la minciuna si furt in orice forma ar fi posibil. Penibil.

    Va fi o secatura mai putin. Baiatul asta Bode e bun oriunde banul public curge pe teava groasa. Ca sunt transporturi sau securitate interna, nu conteaza.

    tezele de doctorat pot fi bune sau copiate in functie de interes

    Surprinzator. USR se indigneaza sel ectiv la plagiat. A votat in Parlament o multime de nulitati plagiatoare si acum vor corectitudine? Si ce o sa pateasca (eventual0 Bode? O sa isi dea demisia “ca Campeanu”? Prima masura in cazul plagiatului este anularea tezei de doctorat si retragerea titlurilor universitare, nu demising dintr-o functie publica. A doua masura este imputarea salariilor din perioada fraudata (pt profesorii universitari) si a sporurilor de doctorat si a salariilor obtinute in functiile la numirea in care s-a luat in considerare doctoratul. Nu cred ca in Romania sa se intample asta. Demisiile gen Campeanu sunt de prostire a prostilor care cred ca asta e pedeapsa pt plagiat. Semidoctul plagiator Campeanu e bine-mersi profesor universitar si rector. Ce rusine!

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9211
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6615
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9963
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7073
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.9159

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro