Parlamentarii au aprobat majorarea bugetului CNA cu un milion lei pentru plata salariilor

F.A.
Macroeconomie / 9 ianuarie 2010

Parlamentarii din comisiile reunite de buget, finanţe şi bănci au aprobat majorarea cu un milion de lei, la aproape 9 milioane lei, bugetul pentru fondul de salarii al Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pentru cei 164 de salariaţi ai instituţiei, potrivit NewsIn.

Amendamentul a fost iniţiat de comisiile reunite de cultură şi presupune majorarea fondului de salarii pentru CNA de la limita prevăzută în proiectul de buget, de 7,984 milioane lei. Amendamentul a fost aprobat cu 22 de voturi pentru, 16 împotrivă şi 4 abţineri.

Conform preşedintelui CNA, Răsvan Popescu, suma de un milion de lei ar trebui să asigure plata salariilor pentru 20 de angajaţi din cei 164 salariaţi ai instituţiei.

"Am înţeles situaţia şi am redus posturile de la 174 anterior. Nu am ocupat cele 10 posturi care au rămas libere după ieşirea la pensie. Nu se pune problema să mai angajăm, dar am dori doar să funcţionăm cu cei 164 de salariaţi. A mai reduce cu 20 de persoane ne-ar pune în situaţia în care cel puţin pe unele sectoare de activitate să nu mai putem face faţă", a spus Popescu.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Gheorghe Gherghina, a precizat însă, pe parcursul discuţiilor, că "prin acordul cu organismele financiare internaţionale s-a convenit un nivel al cheltuielilor de personal care nu poate fi suplimentat din fondul de rezervă, fără a încălca acordul".

De asemenea, Popescu a argumentat necesarul suplimentar la bugetul instituţiei în condiţiile în care instituţia a adus la bugetul de stat venituri de 2 milioane lei în 2009 ca urmare a amenzilor aplicate "şi nu sunt motive să credem că anul acesta lucrurile se vor desfăşura altfel".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0629
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3681
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4137
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8714
Gram de aur (XAU)Gram de aur474.4798

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb