Parlamentarii se vor plimba mai des la Bruxelles pentru lobby

L.C.
Ziarul BURSA #Politică / 10 februarie 2004

PSD va propune permanentizarea biroului parlamentar de la Bruxelles pentru ca deputaţii şi senatorii români să facă un lobby mai puternic pe lîngă colegii lor din Parlamentul European. "Din cauza amendamentului lui Arie Oostlander, am propus să existe în permanenţă un parlamentar la Bruxelles, care să participe la lucrările comisiilor pe post de observator şi să contracareze astfel de iniţiative", a declarat ieri, vicepreşedintele PSD Viorel Hrebenciuc. Domnia sa a explicat că biroul permanent va fi organizat în cadrul clădirii Misiunii României, iar banii pentru deplasări vor fi cuprinşi în bugetul Parlamentului.

Amintim că europarlamentarul Arie Oostlander este cel care a cerut suspendarea negocierilor de aderare cu România.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb