Parteneriatul strategic româno-francez, reînnoit

Ziarul BURSA #Politică / 28 noiembrie 2018

Parteneriatul strategic româno-francez, reînnoit

Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său francez, Emmanuel Macron, au semnat, ieri, la Palatul Elysee, o declaraţie politică în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări.

În document se stipulează că România şi Franţa vor defini împreună şi vor pune în aplicare o nouă foaie de parcurs privind dezvoltarea politicilor de interes comun pentru următorii patru ani.

Actul semnat de cei doi şefi de stat arată că Franţa va acorda întregul sprijin României pe parcursul preşedinţiei Consiliului UE şi că dialogul în domeniul afacerilor europene va fi purtat în formatul trilateral România - Franţa - Germania.

Conform declaraţiei, cele două state vor urmări consolidarea spaţiului Schengen, iar Franţa se angajează să sprijine aderarea ţării noastre la spaţiul european de liberă circulaţie.

Documentul stabileşte că Româ­nia şi Franţa vor acţiona în favoarea procesului de reforme interne şi a consolidării rezilienţei ţărilor din Parteneriatul Estic şi din Vecinătatea Sudică în faţa ameninţărilor interne şi externe, o atenţie deosebită urmând a fi acordată racordării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În declaraţie se mai prevede că România şi Franţa vor sprijini cooperarea descentralizată, aprofundarea cooperării economice, consolidarea acţiunilor de cooperare în materie de inovare, dezvoltarea cooperării în domeniul producţiei, transportului şi eficienţei energetice, exploatării civile a energiei nucleare, cât şi în domeniul cultural şi educativ.

Totodată, România şi Franţa susţin că realizarea unui fond european de apărare şi lansarea cooperării structurate permanente vor favoriza cooperarea tehnologică şi industrială şi vor permite crearea unei baze industriale şi tehnologice de apărare europeană competitivă şi inovatoare, cu un sprijin specific destinat întreprinderilor mici şi mijlocii.

Cât priveşte cooperarea în domeniul apărării, securităţii şi pe plan internaţional, cele două ţări îi îndeamnă pe europeni să-şi accelereze eforturile în direcţia creării unei Europe mai puternice şi mai sigure, cele două ţări subliniind şi angajamentul lor în cadrul NATO. Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări a fost încheiat în 2008, de preşedinţii Traian Băsescu şi Nicolas Sarkozy.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dl. Macron,apärarea Europei se face prin sodaritate! Când va trimite si Franta un batalion in estul Europei asa cum au facut Usa,Canada,UK si Germania??? rusia sfâsie estul Europei!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6601
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0080
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.7964

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb