Patronatele cer amânarea negocierilor pe tema salariului minim pe economie

F.A.
Macroeconomie / 28 octombrie 2009

Patronatele vor cere azi amânarea discuţiilor pe tema salariului minim pe economie, până la stabilirea bugetului, a declarat Ioan Ceazar Corâci, preşedinte al UGIR-1903.

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi patronale se vor întâlni azi, la sediul ministerului Muncii, cu cei ai Guvernului, pentru a discuta pe marginea salariului minim pe economie, a declarat Valentin Mocanu, secretar de stat în MMFPS.

Preşedintele CONPIROM Vasile Turcu, declară că, "ar fi mai bine să avem 2 salarii minime pe economie". Unul negociat cu sindicatele şi altul stabilit de Guvern prin OUG şi care să fie de referinţă pentru stabilirea bugetului şi a altor cheiltuieli sociale. Suma avansată este de 705 lei cât este luat în calcul în cadrul Legii unitare de salarizare.

Până în anul 2007, au existat 2 salarii minime pe economie. Unul negociat, în cadrul Contractului Colectiv de muncă la nivel naţional, de partenerii sociali, sindicate şi patronate şi unul stabilit prin OUG de Guvern.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb