Patru zboruri Air France Paris-Bucureşti au fost anulate azi din cauza grevei piloţilor

F. A.
Companii #Transporturi / 14 noiembrie 2008

Air France a anulat azi patru curse către Bucureşti în urma grevei piloţilor săi care protestează faţă de extinderea vârstei de activitate în zbor, a anunţat purtătorul de cuvânt al aeroportului Internaţional Henri Coandă, Valentin Iordache.

"Azi au fost anulate patru curse Paris - Bucureşti. Una care trebuia să sosească la ora 14,00 şi trebuia să plece la 15,10, o cursă care ar fi trebuit să plece la 20,20 şi una care trebuia să sosească la Bucureşti la ora 22,45", a precizat Iordache.

Compania Air France prevede azi anularea a 40% din zborurile sale pe distanţe mari din cauza grevei piloţilor, a anunţat o purtătoare de cuvânt a conducerii Air France, citată de AFP.

Greva începe astăzi la ora 00.00 şi se termină luni, la miezul nopţii. Sindicatele piloţilor protestează faţă de o dispoziţie votată la 1 noiembrie de deputaţi şi care va fi dezbătută de senatori luni, care ridică vârsta de încetare a activităţii de zbor de la 60 la 65 de ani, cu începere de la 1 ianuarie 2010.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb