Persoană arestată pentru trafic de influenţă

F.A.
Miscellanea / 6 ianuarie 2011

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Istrati Igori, persoană cu dublă cetăţenie, română şi moldoveană, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, arată un comunicat remis redacţiei.

În cursul lunii decembrie 2010, inculpatul Istrati Igori a pretins de la un denunţător suma totală de 100.000 euro, plătibilă în două tranşe a câte 50.000 euro, pentru ca, prevalându-se de influenţa sa asupra prefectului judeţului Iaşi, să-l determine pe acesta din urmă să-i elibereze denunţătorului titlul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 37.459,96 m.p., situat în municipiul Iaşi (amplasamentul fostei fabrici "Ţesătura").

La data de 5 ianuarie 2011, Istrati Igori a fost surprins în flagrant primind de la denunţător suma de 37.500 euro, reprezentând o primă tranşă din banii pretinşi în scopul menţionat mai sus.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 6 ianuarie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului Istrati Igori pe o perioadă de 29 de zile.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb