Peste 81 milioane de lei, livrate în conturile fermierilor din Buzău, anul trecut

Ana Felea
Miscellanea / 31 martie 2023

Peste 81 milioane de lei, livrate în conturile fermierilor din Buzău, anul trecut

2022 a fost greu pentru agricultura românească, însă Buzăul a reuşit să se menţină printre cele mai active judeţe din ţară la atragerea sumelor acordate prin programele derulate de Ministerul Agriculturii. O situaţie prezentată recent de Direcţia Agricolă Buzău arată faptul că judeţul râmâne campion, pentru al treilea an consecutiv, la cultivarea usturoiului, în timp ce "Tomata" atrage din ce în ce mai mulţi beneficiari. Doar din cele două programe, Buzăul a atras anul trecut ajutoare de minimis în valoare totală de aproximativ 16 milioane de lei.

Buzăul locul I la cultivarea usturoiului

Încă de la demararea programului care acordă ajutor de minimis pentru cultivarea usturoiului, judeţul Buzău a obţinut producţii record, fiind poziţionat, din 2019 şi până în present, pe locul I la nivel national. De exemplu, anul trecut, din aproximativ 21 de milioane de lei alocaţi în cadrul Programului de susţinere a producţiei de usturoi, 4,4 milioane lei au revenit judeţului Buzău, reprezentând un procent de 21,12% din total.

"Unul dintre programele care a făcut celebru judeţul Buzău a fost cel de susţinere a producţiei de usturoi, unde am avut anul trecut 186 de beneficiari cu o suprafaţă eligibilă de 305,71 hectare şi o valoare aprobată de 4,4 milioane lei, adică un sprijin de aproximativ 3.000 de euro pe hectar", a declarat directorul Direcţiei Agricole Buzău, Cosmin Florea.

Acest program este accesat, în special, de locuitorii comunei Râmnicelu, acolo unde există tradiţia cultivării usturoiului. În plus, interesul pentru această cultură a crescut pe măsură ce statul a reuşit să acorde ajutoarele de minimis, astfel că, în present, Buzăul are 186 de beneficiari, faţă de 47 de cultivatori câţi erau în 2019.

"Comparativ cu ultimii trei ani, avem crescută producţia şi ca suprafaţă şi ca număr de beneficiari pe judeţul Buzău, din 2019 de când a început programul iniţial am avut 47 de beneficiari, anul trecut 186 cu o suprafaţă de la 79 la 306 hectare. De asemenea, şi valoarea alocată de bani a fost evidentă, de la 1,1 milioane la 4,4 milioane anul trecut. La nivel naţional, Buzăul stă pe primul loc la cultivarea usturoiului prin acest program, după noi fiind la distanţă Olt, Giurgiu, Botoşani, Teleorman. Şi anul acesta sperăm să ne situăm pe acelaşi loc", a mai spus Cosmin Florea.

Tomatele au dus Buzăul pe locul 5

Programul cu cei mai mulţi beneficiari rămâne "Tomata". Anul trecut, 746 de legumicultori din Buzău au pariat pe tomate şi s-au înscris în programul naţional care le aduce 3.000 de euro. În conturile acestor buzoieni au ajuns anul trecut peste 11 milioane de lei, adică 4,34% din totalul fondurilor alocate de stat. De asemenea, tot aceşti buzoieni care au cultivat tomate în ciclul I au ales să meargă în ciclul II, pe alte legume cultivate în spaţii protejate, respectiv ardei gras sau kapia; castraveţi; fasole verde; salată; spanac; ceapă verde. "Programul de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2022" le-a adus acestor legumicultori aproape 3,8 milioane de lei în 2022.

Sunt însă şi buzoieni care au încercat culturi noi, care de obicei se cultivă intensiv în alte zone ale ţării. Un exemplu este cartoful. Anul trecut, 17 fermieri care au cultivat puţin peste 30 de hectare de cartofi au accesat ajutoarele lansate prin Programul de susţinere a producţiei de cartof de consum. În conturile lor au fost viraţi 31.000 de lei.

Strugurii de masă au clasat Buzăul pe locul 3

Cu o tradiţie în viticultură, Buzăul a reuşit să ocupe un loc pe podium şi la producţia de struguri de masă. Mai exact este vorba despre rezultatele obţinute în cadrul Programului de susţine a producţiei de struguri de masă pentru anul 2022. Anul trecut, judeţul Buzău a avut 59 de beneficiari înscrişi în program care au accesat aproape 700.000 de lei, clasând judeţul pe locul 3 în topul naţional. Schema de ajutor de minimis s-a aplicat pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susţinerea producţiei de struguri de masă Vitis vinifera ssp. Vinifera. Primul loc a fost obţinut de Vrancea, cu o suprafaţă dublă cultivată, respectiv 200 de hectare şi 1,2 milioane de lei accesaţi.

Descpăgubiri de secetă de peste 48 milioane de lei

Şi dacă în legumicultură producţiile au fost bune, în ceea ce priveşte recoltele de cereal, 2022 a fost un an foarte prost. Seceta a pârjolit totul pe câmp, iar la vremea recoltatului hambarele au rămas aproape goale. Peste 2000 de fermieri au primit despăgubiri de la stat în valoare de 48.274.664,50 lei.

13 milioane de lei au fost viraţi, de asemenea, în 2022, în conturile a nouă agenţi economici care au accesat schemele de ajutor de stat pentru sprijinirea procesatorilor. Este vorba despre banii lansaţi prin O.U.G. nr. 154/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor şi a grăsimilor, a produselor lactate şi a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă

Astfel, în total, anul 2022, a adus în conturile fermierilor din Buzău nu mai puţin de 81,5 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6818
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1289
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8284
Gram de aur (XAU)Gram de aur356.8240

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
hipo.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb