Liderul senatorilor Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), Petrişor Peiu, critică dur modul în care guvernanţii gestionează politica externă a României, acuzând lipsa unei strategii diplomatice coerente, atribuirea contractelor publice fără licitaţie şi neîndeplinirea unor obiective internaţionale majore, precum admiterea în OCDE şi includerea în programul american Visa Waiver, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
Parlamentarul susţine că atitudinea reprezentanţilor statului în relaţiile externe afectează poziţia internaţională a ţării: „După alegerile americane de pe 3 noiembrie 2026 revine, în mod natural, întrebarea: de ce este România percepută ca un stat de mâna a doua în lume? Iar răspunsul e simplu: pentru că se comportă ca un stat de mâna a doua. Politica noastră externă este parcă desprinsă din vremea fanarioţilor. Pe de-o parte avem tumbele făcute de consilierii prezidenţiali şi preşedintele PSD în faţa unei doamne ambasador în altă ţară, ţară care nici măcar nu are graniţă cu România. Pe de altă parte avem contractele de 6 miliarde de euro, dăruite de PNL-USR, în cel mai adânc secret şi fără licitaţie, unei firme germane”, a scris Petrişor Peiu pe reţeaua socială.
În opinia liderului senatorilor AUR, priorităţile decidenţilor politici ignoră obiectivele strategice ale României: „Între opulenţa banchetelor PSD şi inconştienţa cheltuirii banilor statului de către liberalo-userişti stă o biată naţiune, care îşi strigă timid propriile obiective de politică externă: eliminarea vizelor americane pentru români (programul Visa Waiver) şi admiterea în OCDE. Politicienii de la putere sunt, evident, surzi la asemenea cereri”. Totodată, parlamentarul i-a criticat nominal pe actualii şi foştii lideri politici pentru lipsa de fermitate pe plan extern: „Şi-i închipuie cineva pe Grindeanu sau pe Bolojan îndrăznind să ridice ochii din pământ în faţa vreunui secretar III de pe la vreo ambasadă şi să pronunţe, timid, cuvintele înspăimântătoare Visa Waiver sau OCDE? Au avut vreodată curajul Iohannis sau Ciolacu & Grindeanu să îi reproşeze lui Viktor Orban faptul că ne-a blocat aderarea la OCDE în 2017?”, a adăugat Peiu.
Demnitarul a atras atenţia că acordurile economice netransparente şi dineurile oficiale nu pot compensa deficienţele administrative şi economice interne, amintind de instabilitatea cadrului legislativ, blocajul marilor proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară, precum şi de întârzierile investiţiilor din sectorul energetic la nivelul centralelor de la Iernut, Turceni şi Işalniţa.
„Politica externă se face cu diplomaţi de carieră, cu bune maniere, cu strategii şi viziune, cu limbi străine vorbite corect, cu modestia celui care se ştie îndreptăţit şi stăpân pe situaţie”, a concluzionat liderul senatorilor AUR în mesajul transmis pe Facebook.
























































Opinia Cititorului