Piaţa IFN după doi ani de criză

F. A.
Macroeconomie / 15 noiembrie 2010

Rezultatele industriei IFN în cel de-al doilea an de criză, precum şi o serie de alte subiecte de interes pentru piaţa financiară din ţara noastră, precum "Politici după vânzare sub umbrela crizei financiare", "Politici de management al riscului" sau " Rolul asociaţiilor profesionale în administrarea crizelor financiare" vor fi dezbătute pe larg în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Conferinţei anuale ALB, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Evenimentul "Serviciile financiare nebancare după doi ani de criză - diagnostic şi prognoză" va avea loc în data de 18 noiembrie şi va avea printre invitaţi reprezentanţi ai unor importante instituţii şi companii din ţară şi din străinătate, care reprezintă factori de decizie la nivel naţional sş internaţional, precum: Banca Mondială, Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Price Waterhouse Coopers, Taxhouse, Astra Asigurări, TotalSoft, Transfond, Eurotaxglass"s Romania, Marsh Broker de Asigurare - Reasigurare şi alţii.

Evenimentul va fi organizat la Hotelul Intercontinental din Bucureşti, iar înscrierile se pot face până la data de 12 noiembrie.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb