Piramida bogăţiei globale: doar 1,6% dintre adulţi deţin aproape jumătate din averea lumii

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 decembrie

Piramida bogăţiei globale: doar 1,6% dintre adulţi deţin aproape jumătate din averea lumii

Lumea s-a îmbogăţit în 2024, averea personală globală crescând cu 4,6%, însă distribuţia acesteia rămâne inegală, conform unei analize visualcapitalist.com. Aceasta arată că în vârful piramidei averii globale se află o elită restrânsă care deţine aproape jumătate din activele lumii, în timp ce miliarde de oameni de la nivelurile inferioare au doar o mică parte din averea globală.

Sursa citată prezintă ”piramida” averii globale în funcţie de numărul de persoane şi de ponderea şi cantitatea averii pe care o deţin, conform datelor din cel mai recent raport al UBS.

UBS împarte cei 3,8 miliarde de adulţi ai lumii în patru niveluri de avere, de la cei cu mai puţin de 10.000 de dolari până la cei cu peste 1 milion de dolari, care se află în vârful piramidei globale a averii. Astfel, în vârful piramidei, 60 de milioane de adulţi care reprezintă doar 1,6% din populaţia globală, deţin o avere totală de 226 de trilioane de dolari, respectiv aproape jumătate din averea totală a gospodăriilor de la nivel mondial (48,1%). Sub vârful piramidei, nivelul mediu-superior al lumii (cei cu o avere netă de 100.000 - 1 milion de dolari) include 628 de milioane de adulţi care deţin împreună 184,5 trilioane de dolari, reprezentând 39,2% din averea globală.

Cel mai mare grup se află în intervalul mediu-inferior: 1,57 miliarde de adulţi cu 10.000 - 100.000 de dolari, deţinând un total de 56,8 trilioane de dolari. Deşi reprezintă 41% din populaţia lumii, acest grup deţine numai 12% din averea globală.

La baza piramidei se află 1,55 miliarde de adulţi - 40,7% din populaţie. Împreună, aceştia deţin 2,7 trilioane de dolari, adică 0,6% din averea globală.

Dintre cei 60 de milioane de adulţi aflaţi în vârful piramidei averii globale, 2.891 de persoane sunt miliardari, deţinând împreună o avere de peste 15,6 trilioane de dolari, conform sursei citate. Dintre acestea, doar 15 persoane deţin o avere de peste 100 de miliarde de dolari, în timp ce alte 16 persoane se încadrează în categoria de avere cuprinsă între 50 şi 100 de miliarde de dolari. Ceilalţi 2.860 de miliardari au o avere sub 50 de miliarde de dolari.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0898
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4515
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8179
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.4810

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb