Plângere penală împotriva poliţiştilor care au împuşcat câinele lui Sorin Ovidiu Vîntu

F.A.
Miscellanea / 12 septembrie 2010

Fostul senator Marius Marinescu, Asociaţia "Cuţu, cuţu" şi Fundaţia "Doggie-Dog" au anunţat ieri că vor depune o plângere penală la Parchetul General împotriva poliţiştilor care au împuscat un câine la reşedinţa lui Sorin Ovidiu Vîntu, cu ocazia efectuării percheziţiei de joi, transmite Agerpres, potrivit HotNews.ro.

"În conformitate cu legea 9/2008, legea pentru protecţia animalelor (Legea "Marinescu"), maltratarea şi schingiuirea, producerea de suferinţe fizice sau psihice prin orice mijloace sunt cruzimi faţă de animale şi reprezintă infracţiuni ce se sancţionează cu închisoare de până la 3 ani sau amendă penală de până la 10.000 lei. Pe lângă Legea pentru protecţia animalelor, s-au mai încălcat Legea liniştii şi ordinii publice şi Legea de folosire a armelor", se arată într-un comunicat al iniţiatorilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb