Planul de 700 miliarde dolari încă nu a fost aprobat

Roxana Eichel
Internaţional / 26 septembrie 2008

Planul de salvare a sistemului bancar american este încă în stadiul de eleborare, deşi ieri a avut loc o întrunire excepţională a unor membri ai Congresului cu preşedintele George W. Bush şi cei doi candidaţi la preşedinţie, Barack Obama şi John McCain.

Preşedintele a declarat că speră să se ajungă cât mai repede la o variantă a planului de 700 miliarde dolari acceptabilă pentru tot sistemul, iar McCain şi-a suspendat campania electorală pentru a se dedica rezolvării acestei crize.

Democraţii au propus un set de măsuri caracterizat prin toleranţa faţă de proprietarii imobiliari insolvabili şi micşorarea indemnizaţiilor pentru conducătorii sistemului bancar. De asemenea, ei au în vedere un proiect de sprijin în valoare de 56,2 miliarde de dolari destinat familiilor afectate de criza financiară.

Planul iniţial, prezentat de secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, are dezavantajul că nu ar stimula creditarea şi nu ar putea contribui la relansarea economiei.

În speranţa că se va ajunge cât mai repede la un consens, actorii scenei politice au lăsat divergenţele deoparte şi colaborează pentru salvarea economiei americane.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb