Planul de sprijin pentru sistemului financiar francez va fi în valoare de 360 miliarde euro

F.A.
Internaţional / 13 octombrie 2008

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a anunţat astăzi un plan de salvare a sistemului financiar naţional, în valoare de 360 miliarde euro.

În cadrul efortului coordonat european, Germania, Italia şi alte state din zona euro au mai declarat măsuri similare.

Din suma alocată în Franţa, 320 miliarde euro vor fi folosite pentru garantarea refinanţării băncilor, iar restul de 40 miliarde euro - pentru un fond ce va furniza băncilor capitalul necesar.

Statele din zona euro au ajuns duminică la decizia de a garanta creditele interbancare până la sfârşitul lui 2009 şi a preveni falimentele băncilor mari, plan ce va fi supus aprobării şefilor de stat şi de guvern ai tuturor membrilor UE.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb