Plata taxelor şi impozitelor, la POS-urile Băncii Transilvania, câştigă teren

F. A.
Bănci-Asigurări / 25 mai 2010

Tot mai multe persoane achită cu cardul taxele şi impozitele, la POS-urile Băncii Transilvania instalate la primăriile cu care banca are încheiate colaborări. Rezultatele obţinute în primul trimestru al acestui an vin să confirme statutul de lider de piaţă al BT, pe acest segment de servicii, dar şi să argumenteze faptul că aceste soluţii de plată, moderne şi facile, câştigă teren, informează un comunicat remis redacţiei.

Numărul tranzacţiilor făcute prin POS-urile BT, pentru astfel de plăţi, în primele 3 luni ale anului, a fost de 24.300, reprezentând 35% din totalul tranzacţiior de plată a taxelor şi impozitelor locale realizate la toate terminalele băncilor din România, care au astfel de parteneriate. În ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor, prin terminalele BT au fost derulate 8,9 milioane lei, reprezentând 44% din totalul plăţilor cu card a taxelor şi impozitelor, în aceeaşi perioadă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb