Biroul Politic Naţional (BPN) al Partidului Naţional Liberal a aprobat duminică seară, cu o largă majoritate de voturi, două decizii strategice menite să redefinească poziţionarea formaţiunii pe scena politică, acestea vizând iniţierea procedurilor de fuziune prin absorbţie cu partidul Forţa Dreptei şi deschiderea comisiilor tehnice interne către specialişti independenţi, a anunţat liderul liberal Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook.
Conducerea PNL urmăreşte coagularea unui pol politic axat pe modernizare şi reformă, prima etapă concretă a acestei strategii constând în demararea discuţiilor oficiale pentru reintegrarea parlamentarilor şi a filialelor din structura politică desprinsă din partid în urmă cu câţiva ani, notează sursa citată.
„În cadrul şedinţei BPN, Partidul Naţional Liberal a votat cu o foarte largă majoritate pentru direcţia de a construi polul de modernizare, iar ca primă etapă începerea negocierilor pentru fuziunea cu/absorbţia partidului Forţa Dreptei”, a precizat Ciprian Ciucu în postarea de pe reţeaua de socializare.
Totodată, din postura de formaţiune aflată în opoziţie, liberalii au stabilit resetarea departamentelor de analiză şi politici publice prin atragerea unor experţi din societatea civilă şi mediul profesional, pe fondul unei dinamici pozitive privind înscrierile de noi membri, subliniază reprezentantul PNL.
„Fiind în opoziţie, vom revitaliza comisiile de specialitate în care vom invita inclusiv specialişti din afara Partidului Naţional Liberal. În ultima perioadă vin foarte mulţi oameni către PNL. Fiind în opoziţie... asta nu s-a mai întâmplat de mult timp”, a conchis Ciprian Ciucu pe Facebook.
























































Opinia Cititorului