PNL: Guvernul şi PSD-ALDE scot ţara din UE

F.B.
Politică / 15 noiembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Afirmaţiile de astăzi ale premierului Viorica Dăncilă cu privire la rezoluţia Parlamentului European, raportul MCV, pregătirea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene sunt foarte grave pentru că arată că, în acest moment, Guvernul României, sprijinit de coaliţia PSD-ALDE, încalcă principiile şi valorile europene şi se opune prevederilor Tratatului de aderare al României la Uniunea Europeană, dorind să scoată România din Uniunea Europeană, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, în această zi, scrie News.ro.

"Faptele vorbesc pentru ei, nu vorbele. După ce s-au pus de-a curmezişul mai bine de un an de zile, că instituţiile europene nu cunosc realitatea din România, că nu sunt informaţi, că nu spun concret ce trebuie să facă România, după ce au făcut pe proştii, acum, când sunt ca hoţii prinşi la furat, dau înapoi şi arată doar tupeu şi un dezinteres şi o ostilitate gravă faţă de toate recomandările acestor instituţii europene, şi nu sunt puţine. Vorbim de Adunarea Parlamentului Consiliului Europei, vorbind despre raportul statelor privind corupţia GRECO, vorbim despre Parlamentul European, despre Comisia Europeană, despre Departamentul de Stat american, ambasadele statelor UE şi NATO, care toate au cerut să înceteze asaltul acestui grup infracţional asupra legilor Justiţiei şi codurilor penale, prin care un grup de infractori vor să se facă spălaţi de faptele lor penale.

El a spus că atitudinea pe care a exprimat-o Viorica Dăncilă astăzi este cu atât mai gravă cu cât vine din partea premierului unei ţări care urmează să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi pune un mare semn de întrebare dacă Guvernul unei ţări europene, care dovedeşte că încalcă valorile şi principiile europene, merită şi poate să conducă destinele Uniunii Europene în cadrul preşedinţiei rotative a acestei organizaţii.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Parca a existat un USL. A uitat domnul Danca cumva? Noi nu am uitat. Si probabil de aceea nu are "succesuri".

    Stati linistiti, junta basista - ce A UMILIT pensionarii si pe cei din mediul rural nu mai pupa ever guvernarea ! Basistii schiauna in gol acuma la "Inalta Poarta" la Bruxelles , dar nimeni nu-i mai baga in seama...

    1. Nu ai inteles nimic, anonimule, Basescu din pacate este in aceeasi oala cu PSD-ALDE acum, sustinand furturile. Si daca tu crezi ca basistii schiauna, mai citeste, Basescu schiauna sa dea gratiere/amnistie. Si daca tu crezi ca o reducere necesara a cheltuielilor cu pensii/salarii bugetare a fost o umilinta, nu ai habar cat de mult fura ACTUALA guvernare de la ACEIASI oameni.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb