Abonament gratuit

PNL:Organele abilitate să se sesizeze cu privire la eventuale fapte penale săvârşite de Aurelian Bădulescu

G.U.
Politică /

Organele abilitate să se sesizeze cu privire la eventuale fapte penale săvârşite de Aurelian Bădulescu

PNL ''somează'' PSD să-l excludă din partid, de urgenţă, pe Aurelian Bădulescu şi solicită organelor abilitate să se sesizeze cu privire la eventuale fapte penale săvârşite de acesta şi alţi social-democraţi prin distribuirea pe o pagină de socializare a unor mesaje împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, transmite Agerpres.

"Atacurile suburbane ale unor reprezentanţi ai PSD la adresa preşedintelui Klaus Iohannis sunt revoltătoare şi depăşesc orice limită a polemicii politice, aducând atingere demnităţii umane prin retorica degradantă promovată. Astăzi, a fost rândul fostului viceprimar al Capitalei Aurelian Bădulescu, mâna dreaptă a Gabrielei Firea, să lanseze pe o reţea de socializare o imagine abjectă, în care sunt folosite simboluri care aparţin unui regim dictatorial şi criminal din istoria Europei. Somăm conducerea PSD să ia de urgenţă decizia de excludere din partid a lui Aurelian Bădulescu şi să se delimiteze explicit şi fără echivoc de mesajele promovate de acesta. În cazul în care reprezentanţii PSD nu se delimitează de mesajele fostului viceprimar, este clar că aceasta este, de fapt, o temă explicită a campaniei PSD, singura modalitate în care social-democraţii sunt capabili să desfăşoare competiţia electorală", afirmă liberalii, într-un comunicat transmis astăzi.

Ei solicită, totodată, organelor abilitate să se sesizeze cu privire eventualele fapte penale săvârşite de Aurelian Bădulescu, precum şi de alţi reprezentanţi ai PSD care au distribuit mesajele acestuia de pe o pagină de socializare, în raport cu prevederile Legii 217/2015 şi a OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, notează sursa citată.

Aurelian Bădulescu a scris, astăzi, că preşedintele Klaus Iohannis doreşte întreaga putere şi că doar PSD se poate opune "regimului de dictatură personală". "Klaus Iohannis doreşte întreaga putere. Calcă pe morţi. Scrâşneşte din dinţi. Rage ca o fiară: PeeSeeDeee! Un singur partid se poate opune regimului de dictatură personală şi acela e doar PSD. Atât de hulit, continuu asaltat, stigmatizat şi dat la câini din limuzina prezidenţială. (...) Dacă vreţi o definiţie, iohannisismul e acea doctrină de distrugere a identităţii naţionale şi de renaştere a internaţionalismului marxist. Printr-o serie de măsuri politice, doctrina fixează principiile de bază ale cedării suveranităţii naţionale. Aceasta vizează punerea la dispoziţia cuplului Merkel-Macron a întregii resurse umane şi naturale a României. Pe înţelesul tuturor, iohannisismul e predarea ţării la cheie", a scris Bădulescu, printre altele, pe Facebook, care a ataşat postării o fotografie cu Klaus Iohannis cu mustaţă şi banderolă roşie pe mână.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Si peeeseeedeee ar trebui sa ceara pnl sa- dea afara pe citu pentru dezastrul facut cu imprumuturile

    1. Daaaaa, sa vine ORGANELEEEE !

      Daca badulescu erea putin mai atent ,putea sa ii puna pe banderola si zvastica,si erea mai aproape de adevar.!

    PNLeprele deja se cred stapane pe Colonie, cu al lor dictator, Plavan sau "omul de tinichea " , asa ca au trecut deja la Level two, si anume eliminarea adversarilor politici, folosindu-se e Institutiile de fortza ale statului, pe care le detin! Atunci cand vor scapa situatia de sub control(e vorba doar de timp scurt), nu cred ca va mai exista cuvantul "mila" pt aceste jigodii!

    1. Visezi frumos mă! Toți cu care vorbești, același lucru. "Îți convine să fii ținut ca la pușcărie? Nu, dar ce poți să faci, nu te poți pune cu statul".

      Poate ca, pana la urma mamaliga va exploda! Mai ales ca restrictiile astea demente vor veni la pachet cu falimentele, buzunarele goale si foamete cat cuprinde!

      ai vrea tu foame dar nu e problema in romanica cu mincarea, iar mamaliga va fi halita nu explodata

      Cu prima ta afirmatie nu sunt de loc de acord, pt cat de curand va fi o foamete "de proportii biblice", mai ales in Coloniile bananiere(cuvintele dintre ghilimele nu-mi apartin, fiind ale ONU), insa legat de a doua ta afirmatie, orice e posibil!

    draga PNL ule

    pentru modul in care isi exercita "drepturile constitutionale" dragutl sas Romania ce ar trebui sa faca? 

    pentru modul partinitor in care actioneaza parlamentul nu ar trebuiu sa-i ceara suspendarea? 

    pentru efectele pe care le genereaza la nivel national populatia tarii ce ar trebui sa faca? 

    sa-ceara demisia cumva? 

    asa ca mars la culcare natangilor/ 

    probabil ca si acest demers al vostru este cerut tot de sas!

    ZI CA NU! 

    PNL,uitativa mai sus ,prin fruntea statului,ca dela ”cap se impute pestele”.Pe la voi,la fel de multi ditrugatori de tara si de neam.Nu mai e voi sa vorbesti?

    1. criticile -preponderent reale si corecte=lansate de dl badulescu la DUREROASEadresa celui care le merita pe deplin,nu trebuie lasate in aer.ele exprima opinia cvasimajoreitatii poporului roman,ne e bine sa se joace NIMENI cu rastaLMACIREA ACESTOR ADEVARURI DUREROASE. PINA

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

24 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0980
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4902
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4738
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.0541

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Topul firmelor din Bucuresti 2020
Legal Accelerators
Forumul padurilor

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie