PNL ŞI-A ATINS OBIECTIVUL DE ETAPĂRenate Weber, revocată din fruntea instituţiei Avocatului Poporului

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 17 iunie

Renate Weber

Renate Weber

Renate Weber: "Punctual, în cererea de revocare nu e prevăzut niciun articol din Constituţie despre care s-ar putea spune că este încălcat prin activitatea mea"

Renate Weber a fost revocată, ieri, din funcţia de Avocat al Poporului, fiind acuzată de majoritatea parlamentară PNL-USRPLUS- UDMR că şi-a exercitat mandatul cu încălcarea Constituţiei şi prevederilor legii de organizare şi funcţionare a instituţiei respective. În cadrul şedinţei de plen reunit al Parlamentului, 247 de senatori şi deputaţi au votat pentru revocare, 32 au fost împotrivă, s-au înregistrat zero abţineri şi un ales nu a votat.

După votul privind revocarea Renatei Weber, Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că săptămâna viitoare va fi numit un alt Avocat al Poporului. Surse politice au afirmat pentru mass-media că, în conformitate cu algoritmul coaliţiei de guvernare, propunerea pentru funcţia respectivă i-ar aparţine UDMR. De altfel Csoma Botond, liderul deputaţilor UDMR, a declarat în urmă cu o lună pentru publicaţia maghiară Maszol.ro că formaţiunea sa îl susţine pe Fabian Gyula pentru funcţia de Avocat al Poporului. Fabian Gyula este fost procuror, cu experienţă de peste 20 de ani în domeniu, în cadrul Parchetelor din Târgu-Secuiesc, Turda şi Cluj-Napoca.

În cadrul şedinţei comisiilor juridice reunite ce a avut loc anterior plenului Parlamentului, Renate Weber a precizat că a fost convocată la audieri abia ieri dimineaţă şi a solicitat un termen pentru pregătirea apărării, termen care i-a fost refuzat de membrii din comisii ale majorităţii parlamentare.

"Ceea ce discutăm aici are consecinţe juridice, iar dreptul la apărare este un drept fundamental prevăzut de Constituţie, de legislaţia europeană şi internaţională. (..) Văd că se solicită în cererea de revocare procedura de urgenţă. De ce? Nu văd nimic care să se fi întâmplat recent, ci sunt chestiuni din anul 2020", a spus Renate Weber.

Domnia sa a arătat că Parlamentul nu a publicat în Monitorul Oficial hotărârile privind respingerea rapoartelor de activitate a Avocatului Poporului, dar senatorul liberal Iulia Scântei, preşedintele comisiei juridice de la Senat, a precizat că hotărârile respectivă nu se publică.

Reprezentanţii PSD au spus că prin nepublicarea acestor hotărâri, puterea politică încalcă dreptul la apărare al doamnei Weber, deoarece aceasta nu poate contestat actele respective.

Renate Weber: "Nu puteţi culpabiliza Avocatul Poporului pentru această inerţie care vine din partea guvernamentală"

Referitor la cererea de revocare, Renate Weber a spus: "Punctual, în cererea de revocare nu e prevăzut niciun articol din Constituţie despre care s-ar putea spune că este încălcat prin activitatea mea. Primul reproş care mi se aduce este că nu am transmis Parlamentului şi Guvernului un raport special şi recomandări cu privire la problemele de sistem constatate în urma cazului crimelor de la Caracal. Dacă mi s-ar fi oferit posibilitatea să vă aduc multitudinea de acţiuni făcute de noi plecând de la acel caz, aţi fi văzut că am încercat să facem un pic de lumină în ce s-a întâmplat şi să găsim probleme de sistem. Faptul că nu am produs un raport special, nu e o încălcare a legii, pentru că nu avem o obligaţie legală de a produce rapoarte speciale tematice, decât dacă Parlamentul solicită acest lucru. Din anul 1997 până astăzi, Parlamentul nu a cerut niciodată un astfel de raport. (...) Am făcut mai multe solicitări: unele din ele au vizat sistemul 112, felul în care sunt instruiţi cei care răspund acolo, felul în care se face selecţia lor, altele au vizat chestiuni care ţineau de transportatorii din România. Am avut solicitări către preşedinţii de consilii judeţene cu privire la formulele găsite pe plan local ca transportatorii să ia de pe rutele necomerciale persoanele vulnerabile şi copiii. Am făcut solicitări către inspectoratele judeţene de poliţie şi către IGPR, cu privire la prezenţa forţelor de ordine la nivel local. Ulterior am elaborat un alt raport special care s-a referit la lipsa personalului poliţienesc în oraşele mici şi mai ales în comunităţile rurale, şi lipsa unor echipamente cu care să fie dotaţi poliţiştii. La nicio săptămână de la acel raport, ministrul de interne a anunţat că va angaja 8500 de poliţişti".

Referitor la constatarea că Avocatul Poporului nu şi-ar fi îndeplinit rolul şi obligaţiile legale în domeniul apărării, protecţiei şi promovării drepturilor copilului, Renate Weber a precizat că sesizările către Parchete sunt făcute doar atunci când constată că este vorba despre încălcări de lege care atrag răspunderea penală. Domnia sa a arătat că din raportul Avocatului Copiluliui reiese că instituţia a avut 552 sesizări din oficiu şi 642 de petiţii în 2019, 627 petiţii şi 573 de sesizări din oficiu în 2020, iar în anul curent are deja 410 sesizări din oficiu.

"De fiecare dată, când avem o sesizare din oficiu care se referă la decesul, dispariţia unui copil, ceea ce face instituţia noastră, care este una de mediere între administraţia publică şi persoana ale căror drepturi şi libertăţi sunt atinse sau în pericol, este să se asigure că toate celelalte instuţii ale statului îşi îndeplinesc competenţele pe care le au. Avocatul Poporului nu se substituie celorlaltor autorităţi ale statului. Toate sesizările din oficiu se fac pe ceea ce transmite presa. Din acest motiv nu am fost în situaţia de a face sesizări către Parchete, pentru că presa a preluat informaţiile de la organele de anchetă în cele mai multe dintre cazuri", a afirmat Renate Weber.

Cu privire la faptul că nu a implementat Hotărârea 67/2020 a Camerei Deputaţilor privind situaţia copiilor dispăruţi din ţara noastră, domnia sa a arătat că hotărârea respectivă este emisă pe baza informaţiilor prezentate de Avocatul Poporului şi că actul respectiv se adresează Guvernului căruia i se cere să facă ceva prin agenţiile guvernamentale cu privire la acest fenomen îngrijorător.

"În raport există constatări cumplite, care arată că instituţiile, autorităţile statului cu competenţe în apărarea drepturilor copiilor, în elaborarea de politici, nu au date, nu ştiu nimic nici despre consumul de droguri şi nici despre dispariţii. Nu au studii, statistici, nu există nimic. Aceşti copii sunt de fapt lipsiţi de protecţie. Am primit mai multe informaţii de la ONG-uri care au făcut ele studii, statistici, pe baza unor eşantioane foarte mari, de 5000 de copii. Nu puteţi culpabiliza Avocatul Poporului pentru această inerţie care vine din partea guvernamentală", a afirmat Renate Weber.

PSD atacă la Curtea Constituţională revocarea Avocatului Poporului

Referitor la critica privind faptul că a monitorizat, în cadrul Mecanismului Naţional privind Prevenţia torturii şi tratamentelor inumane şi degradante, spitalele şi centrele de carantinare din ţara noastră, doamna Weber a spus că în lege se prevede că locuri de detenţie sunt şi cele care ţin de domeniul sanitar şi de asistenţa socială.

"În condiţiile în care anul trecut s-a luat măsura izolării persoanelor, Subcomitetul ONU de prevenire a torturii, în 14 februarie 2020, a adoptat rezoluţia care spune că «orice loc in care o persoana este tinuta in carantina si pe care nu este lasata sa il paraseasca este loc de detentie»", a precizat Renate Weber care a mai spus că prin decizia de anul trecut din luna aprilie a pus în aplicare rezoluţia respectivă.

Dezbaterile din Parlament au fost aprinse, deoarece parlamentarii PSD şi AUR s-au situat de partea fostului Avocat al Poporului.

"Suntem chemaţi să luăm o decizie care vine contra intereselor poporului român. Sunt cel puţin trei lucruri halucinante în sesizare. E invocat incidentul de la Caracal, dar nu Avocatul Poporului are o vină acolo, ci vina aparţine altcuiva. Autorii sesizării confundă textele din Constituţie. Avocatul Poporului nu face parte din structura de stat; instituţia e chemată să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Ministerul Public şi Poliţia ar fi trebuit să se ocupe de cazul de la Caracal. În sesizare se mai invocă o hotărâre a Camerei Deputaţilor privind protejarea copiilor dispăruţi. 24 de măsuri care erau în sarcina Guvernului şi Ministerului de Interne care nu au fost aplicate. Dacă votaţi revocarea doamnei Weber, trebuie să votaţi săptămâna viitoare şi moţiunea de cenzură la adresa Guvernului", a spus senatorul social-democrat Robert Cazanciuc.

În acelaşi ton s-a pronunţat şi colegul său de partid, senatorul Titus Corlăţean, care a menţionat că revocarea Renatei Weber este "un regres al democraţiei", un simulacru prin care guvernarea preia cu forţa, abuziv, o instituţie constituţională, fundamentală, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Alfred Simonis, liderul grupului deputaţilor PSD, a anunţat că social-democraţii vor ataca la Curtera Constituţională revocarea Renatei Weber, deoarece singurul motiv al actualei puteri politice a fost ordonanţa de urgenţă pe care Guvernul ar urma să o aprobe pentru amânarea majorării alocaţiilor copiilor.

Ioan Cupşa, PNL: "Avocatul Poporului a încălcat drepturile pacientului şi secretul profesional"

Senatorul Claudiu-Richard Târziu (copreşedinte AUR) a spus că plenul reunit, de ieri, al Parlamentului reprezintă o execuţie cu public a Avocatului Poporului şi o operaţiune conjugată de subjugare a acestei instituţii de către factorul politic.

"Noi nu avem simpatii faţă de doamna Renate Weber, dar păcatul grav pe care l-a săvârşit este că nu a cântat în strună guvernului, că a îndrăznit să se opună măsurilor luate în pandemie şi să apere poporul român. Din acest motiv, vreţi să îi luaţi capul. (...) Toate motivele invocate pentru revocare sunt lovite de nulitate din perspectiva legii. Aţi procedat ca PSD-ul de odinioară, care azi hotăra şi mâine vota. Nu este nicio diferenţă între noua putere şi vechea putere. Acest modus operandi nu ne surprinde, dar e surprinzător că un liberal şi-l asumă", a mai spus Claudiu Târziu.

În schimb, reprezentanţii arcului guvernamental au afirmat că sunt motive temeinice pentru revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, motive care se regăsesc în Constituţie şi în legea de organizare şi funcţionare a instituţiei respective.

"Avocatul este al Poporului, nu al celor care îl numesc. Actualul Avocat al Poporului nu şi-a îndeplinit mai multe dintre obligaţiile legale şi prevederile constituţionale. (...) În aprilie 2020, Avocatul Poporului a activat Mecanismul Naţional de Prevenţie a torturii în locurile de detenţie, printr-un act administrativ - adresă trimisă tuturor spitalelor şi centrelor sociale. Peste noapte, spitalele au devenit locuri de deţinere, tratamentele medicale au devenit mijloace de tortură, iar medicii - torţionari. (...) Halucinant de-a dreptul, prin acelaşi demers, Avocatul Poporului a încălcat legea 46/2003 privind drepturile pacientului şi secretul profesional care este protejat prin Codul penal", a spus deputatul liberal Ioan Cupşa, vicepreşedinte al comisiei juridice.

Renate Weber, deşi este un om competent care a demonstrat de-a lungul carierei că ştie să îşi exercite funcţia, a demonstrat în ultimii doi ani că îşi exercită funcţia în mod egoist, în interesul propriu şi al celor care au numit-o Avocat al Poporului, blocând spitalele în plină pandemie Covid-19, a arătat deputatul Andrei Lupu (USR).

În istoria instituţiei Avocatului Poporului a mai existat o singură situaţie de revocare, în anul 2012, când Parlamentul controlat de viitoarea alianţă USL (PSD+PNL) a decis acest lucru, pentru a începe demersul de suspendare din funcţie a fostului preşedinte Traian Băsescu şi pentru organizarea referendumului de demitere. Hotărârea Parlamentului din 2012 a fost atacată la Curtea Constituţională a României (CCR) de Avocatul Poporului, revocatul Gheorghe Iancu, iar interimatul pe toată perioada legată de suspendarea lui Băsescu a fost asigurată de Valer Dorneanu, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale a României.

Prin Decizia 732 din 9 iulie 2012, CCR a constatat că demiterea Avocatul Poporului a fost un act individual, care nu poate face obiectul

controlului Curţii Constituţionale şi a respins sesizarea.

Referitor la revocarea respectivă, a fost sesizată atunci şi Comisia de la Veneţia, care, în avizul 685/17.12. 2012 a arătat:

"Constituţia nu conţine nicio dispoziţie privind demiterea acestuia (n.red. - a Avocatului Poporului). Cu toate acestea, Legea privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului prevede posibilitatea Camerei Deputaţilor şi Senatului de a decide într-o şedinţă comună cu privire la demiterea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi legilor. Hotărârea este adoptată la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere".

Referitor la decizia CCR nr.732/2012, Comisia de la Veneţia constată că CCR nu a putut umple un vid legislativ cu privire la revocarea Avocatului Poporului, deoarece "doar puterea constituantă (n.red. - Parlamentul) ar putea să facă acest lucru".

"În concluzie, demiterea Avocatului Poporului a arătat, pe de o parte, că mecanismul de control a ordonanelor de urgenţă a Guvernului este insuficientşi trebuie îmbunătăţit, iar pe de altă parte, faptul că instituţia Avocatul Poporului are nevoie de garanţii mai mari pentru a-i asigura independenţa", se arată în avizul citat.

De aceea, în 2012, prin acelaşi aviz Comisia de la Veneţia a făcut şi o propunere pentru a întări poziţia Avocalui Poporului.

"Deşi nu există niciun standard european comun cu privire la această chestiune, Comisia recomandă stabilirea principiilor de bază ale statutului - inclusiv condiţiile de demitere - şi a competenţelor în Constituţie însăşi, în scopul de a proteja statutul independent al Avocatului Poporului", se arată în documentul emis în 17 decembrie 2012 de Comisia de la Veneţia.

De atunci au trecut nouă ani şi nicio majoritate parlamentară nu a iniţiat vreun demers pentru implementarea constituţională a acestei recomandări, implementare care ar fi evitat situaţia din aceste zile şi care ar fi garantat independenţa totală a Avocatului Poporului faţă de clasa politică şi de celelalte autorităţi ale statului.

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Responsabilitate !

    1. Iresponsabilitate din partea cetatenilor pentru ca accepta toate porcariile borfashilor pnl usr udmr. Dupa AP si SIIJ vor ataca si CCR iar cetatenii se vor bucura linistiti de gunoaiele binemeritate. Cele de pe strazi si cele care fura si distrug din pozitia de guvernanti.

      PDL-istii acum vopsiti in pnl-isti. Iata se rahat halea:

      Europarlamentarul PNL Daniel Buda declara, spre exemplu, în iulie 2012, că votul comisiei Juridice pentru revocarea lui Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului „se circumscrie unei lovituri de stat”. El mai avertiza că acest demers „nu va rămâne fără ecouri în spaţiul european”, susţinând că „desfiinţarea instituţiilor statului” afectează stabilitatea politică şi economică a României. 

      „Doar naziştii erau cei care desfiinţau instituţiile care îi încurcau” declara Buda, adăugînd că reprezentanții puterii sunt „tributari unor mentalităţi din Europa comunistă”.

      „Să nu uitaţi că vine un moment al adevărului, un moment al judecăţii faptelor noastre de către electorat”, mai spunea el. După revocarea în parlament, același Buda declara: „Nu există temei juridic la baza revocării din funcţie a Avocatului Poporului. Aţi trecut precum tăvălugul şi tancurile sovietice peste argumentele noastre, istoria va consemna acest lucru. 

    pot sa schimbe orice , inchiderea oamenilor in case si moartea bolnavilor neprimiti in spitale pentru tratament nu se vor uita , cel putin de cei trecuti prin aceste grozavii .

    1. Dictatura pe fata ,si astia spuneau de Dragnea ca este dictator

    "Halucinant de-a dreptul, prin acelaşi demers, Avocatul Poporului a încălcat legea 46/2003 privind drepturile pacientului şi secretul profesional care este protejat prin Codul penal", a spus deputatul liberal Ioan Cupşa, vicepreşedinte al comisiei juridice."

    Ce omite autorul sa constate este ca discursul celor de la putere este FALS. Nu comisiile juridice decid ca cineva a incalcat legea ci instantele. Daca este vorba de Constitutie, trebuie sa existe o hotarare a CCR care sa spuna ca Avocatul a incalcat Constitutia. Iar daca este vorba de vreo lege, trebuie sa vina ICCJ sa decida asta. Nu prostul ala din comisia juridica decide asta. Ori prostul ala nu are niciun fel de decizie ca sa poata spune asta. Este doar un tampit. 

    1. Avocatul Poporului ar trebuie sa atace decizia de revocare si motivatia ei in contencios administrativ.

      (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

      (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. 

    Offff...

    Doamna asta se pricepea la toate.... 

    Drum bun...

    Adio....la adio , tu...spunea cineva... 

    1. aia de la usr care nu se pricep la nimic , sint buni , logica de drogati aveti !

      du-te bai prostane si fa-ti un examen la plamani , ca ai probleme cu respiratia de tot oftezi prelungit pe aici . bine ar fi sa nu te mai reintorci , ca oricum nu prea ai ce spune .

    O matracuca partinitoare.

    1. Matracuca este clotilda si inca nu am scapat de ea. Salutari prietenilor tai, sobolanii.

      Matracuca este duda pusa la tvr. CCR tocmai a declarat neconstitutionala mizeria pnl/usr. Pe golani insa nu o sa-i opreasca. Acum se pregatesc sa elimine si CCR pentru ca acolo sunt toti pesedisti, inclusiv cele 2 zuze numite de basescu si hohanis.

    În sfârșit am scăpat de băboiul ăsta lingău.

    1. Propunem in locu' lu' Renate sa fie pusa clotilda, e capabila, bebelus alb, desi o ataca mafia, ea lupta si mai tare pana la victoria finala asupra celor din S1.

    = aceeasi mizerie! S-au infratit in revocarea avocatei ca să fure banii de la spitalele private!

    1. E dezastruos cu vaccinarea fortata a populatiei! Pierde la greu voturi!

      Cand a fost revocata Weber!

      De Ron masa la cantina poporului! In timp ce poporul sufera, parlamentarii huzuresc! Pe banii saracilor jefuiti!

      Pe banii contribuabililor saraciti!

      In Parlament in timp ce populatia rabda de foame! O tara saraca, saraca, saraca, cu institutii conduse de interlopi politici, cu apucaturi de politisti politici! Chiar sunt!

      Mai suporta populatia! Ca in Algeria!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Aug. 2021
Euro (EUR)Euro4.9183
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1388
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5775
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7564
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.8930

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro