PNRR-UL ŢĂRII NOASTRE, LA UN PAS DE APROBAREPreşedintele Comisiei Europene vine la Bucureşti

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 20 septembrie

Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va veni la Bucureşti în 27 septembrie, au anunţat reprezentanţii Executivului de la Bruxelles. Conform unor surse politice, ar fi vorba despre semnarea simbolică a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă depus de ţara noastră. Dana Spinanţ, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a anunţat că, în această săptămână, se va încheia evaluarea PNRR-ului depus de ţara noastră, ce a rămas printre statele membre ale Uniunii Europene care nu au încă aprobat documentul respectiv, în timp ce 18 state membre au acordul Comisiei pentru planurile naţionale, iar 12 dintre ele (Grecia, Letonia, Cipru, Danemarca, Germania, Franţa, Spania, Lituania, Italia, Belgia, Luxemburg şi Portugalia) au primit deja avansul pentru realizarea investiţiilor şi reformelor prevăzute în documentele respective.

Vizita şefei Comisiei Europene are loc la două zile după Congresul PNL din 25 septembrie în urma căruia va fi aleasă noua conducere a partidului.

Ţara noastră are alocată pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă suma de 29,2 miliarde euro, din care 14,248 miliarde sub formă de granturi şi aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuturi. Prin PNRR ar trebui să fie făcute reforme şi investiţii în următoarele domenii: transporturi, mediu, schimbări climatice, energie, eficienţă energetică şi tranziţie verde, dezvoltarea localităţilor urbane, valorificarea patrimoniului cultural, natural şi turism, agricultură şi dezvoltare rurală, sănătate, educaţie, mediu de afaceri, cercetare, inovare, digitalizare, îmbunătăţirea fondului imobiliar şi rezilienţă în situaţii de criză.

Din suma totală alocată ţării noastre, aproape 7,6 miliarde euro vor merge în proiectele din infrastructura mare de transport terestru, adică în construirea de autostrăzi, reabilitarea şi modernizarea căilor ferate, achiziţionarea de material rulant (inclusiv trenuri pe hidrogen) pentru infrastructura feroviară şi în construirea unor noi magistrale de metrou pentru Bucureşti şi Cluj Napoca.

Din fondurile alocate sănătăţii - aproximativ 2,45 miliarde euro - ar urma să fie reabilitate, modernizate sau construite aproximativ 200 de centre comunitare, 3000 de cabinete de asistenţă medicală primară în special în mediul rural, 26 compartimente/secţii de terapie intensivă nou-născuţi dotate, inclusiv cu ambulanţă transport în centrele regionale, 30 de ambulatorii/unităţi medicale publice/alte structuri publice care furnizează asistenţă medicală ambulatorie, 25 unităţi sanitare publice/spitale publice care beneficiază de infrastructură nouă şi 10 unităţi medicale mobile - pentru zonele cu acces limitat la servicii de asistenţă medicală specializată.

Cele 3,6 miliarde euro alocate Educaţiei vor finanţa, printre altele, 50 de şcoli noi, 1800 de microbuze verzi pentru transportul elevilor, dotarea cu mobilier a 75000 de săli de clasă, 20.000 de locuri de recreere şi lectură, 20.000 de locuri de cazare nou create în campusuri universitare, 1175 SMART Lab-uri, 140 de creşe înfiinţate şi 10 centre de învăţământ dual integrate.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. 7,6 mld - infrastructura, 2,45 mld - sanatate, 3,6 mld - educatie. Restul merg la smecherii de aici si mai ales la stapanii banditilor.

    Nu am nimic cu acesta ipocrită, cu excepția faptului că-i o fascistă nenorocită.

    Certificatul de vaccinare a ajuns dintr-un instrument de "facilitare a călătoriilor in UE" un instrument tu totalitar care facilitează intrarea in baruri și restaurante. Ipocrita tace mâlc. 

    o politica mizerabila , la fel cum cook ademenea bastinasii cu margele colorate , acum cu niste bani care oricum se intorc la ei cu varf si indesat , sila si dezgust !

    ȚANȚOȘI : BAGĂ RO - ALERT MĂĂĂĂ ... !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2484
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6231
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8624
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.1620

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro