Pogea: Profitul reinvestit nu va mai fi impozitat începând cu anul 2010

F. A.
Macroeconomie / 29 ianuarie 2009

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat azi că măsura privind neimpozitarea profitului reinvestit, care va fi introdusă în noul Cod Fiscal, va fi aplicată începând cu 2010.

Pogea a declarat că Guvernul va rescrie Codul Fiscal într-o formă simplificată până la 31 martie 2009.

"Măsurile luate trebuie aplicate după o perioadă de şase luni", a declarat Pogea.

Însă în ceea ce priveşte neimpozitarea profitului reinvestit, Pogea a declarat că această măsură va fi aplicată începând cu 2010.

În privinţa planului de măsuri anticriză, ministrul a precizat că acesta va fi aprobat odată cu bugetul pe 2009, iar prevederile vor fi aplicate imediat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb