Politehnica Bucureşti va avea un nou cămin studenţesc, cu 170 de locuri de cazare

T.B.
Miscellanea / 25 februarie, 09:15

Politehnica Bucureşti va avea un nou cămin studenţesc, cu 170 de locuri de cazare

Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti va avea un nou cămin studenţesc în complexul Regie, cu o capacitate de 170 de locuri, care va fi realizat prin intermediul unui proiect cofinanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, conform unui comunicat al universităţii.

Politehnica Bucureşti, în calitate de beneficiar, lansează miercuri proiectul „Cămin Studenţesc Campus Regie”, în cadrul apelului „Construcţia infrastructurii universitare pentru campusurile studenţeşti ale viitorului”, cofinanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, potrivit comunicatului instituţiei.

Valoarea totală a proiectului este de 38.216.359,89 lei, dintre care cheltuieli totale nerambursabile 34.394.724,16 lei, se arată în documentul emis de universitate.

Potrivit comunicatului de presă, căminul cu o capacitate de 170 de locuri va fi destinat cu precădere celor proveniţi din categorii dezavantajate, contribuind la asigurarea dimensiunii sociale şi incluzive a învăţământului superior în regiunea Bucureşti-Ilfov.

„Proiectul răspunde priorităţii europene strategice de susţinere a tranziţiei verzi prin educaţie şi formare, precum şi unor provocări esenţiale pentru dezvoltarea sustenabilă cu care se confruntă învăţământul universitar din România, mai ales în contextul finanţării reduse din ultimii ani, a situaţiei socio-economice a tinerilor şi libertăţii de mobilitate a acestora”, se arată în comunicatul universităţii.

Clădirea va avea o suprafaţă construită desfăşurată totală de 5.901 mp în Campusul studenţesc Regie şi are ca dată de finalizare 31 august 2026, potrivit sursei oficiale.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. BRAVO! FELICITARI!

    si cine va sta in el , acum toți fac facultati de taiat frunze la caini , de flecarit

    1. Vor vinde camera cu 35 000 euro ;))))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4420
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8980
Gram de aur (XAU)Gram de aur667.5562

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb