Politică

15 martie 2010

UDMR, la Cotroceni: Bicameralism, descentralizare reală şi reorganizarea regiunilor

F.A.Politică / 15 martie 2010

România are nevoie în continuare de un parlament bicameral, de a doua cameră care să reprezinte interesele judeţelor, de o descentralizare reală care să se manifeste prin regândirea actualului sistem al regiunilor, dar şi prin alocarea echitabilă a resurselor către autorităţile locale şi prin transformarea instituţiei prefectului doar într-un garant al legalităţii activităţii acestor administraţii, au declarat la finalul consultărilor la Cotroceni, reprezentanţii UDMR prezenţi la discuţii, potrivit Antena 3.

Cataramă şi Pandele ar putea fi excluşi din PNL, respectiv PSD

F. A.Politică / 15 martie 2010

Conducerile PSD şi PNL au pe propria agendă de lucru şi posibilitatea excluderii din aceste formaţiuni a doi membri recalcitranţi al căror comportament este perceput drept o ameninţare pentru imaginea acestor formaţiuni politice. Dacă liberalii discută în BPC despre excluderea lui Viorel Cataramă, social-democraţii ar putea adopta o decizie asemănătoare în cazul lui Florentin Pandele, primarul din Voluntari, deja suspendat un an din partid pentru deserviciile aduse filialei PSD Ilfov, relatează Antena 3.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

NĂSTASE: Băsescu ar putea fi înlocuit de la şefia statului

F.A.Politică / 14 martie 2010

Rapiditatea în cazul revocării lui Geoană alimentează speculaţiile că Traian Băsescu ar putea fi înlocuit la şefia statului, informează Antena3 citându-l pe Adrian Năstase, care a declarat aseară că speculaţiile apărute în presă potrivit cărora...

Ion Iliescu critică ideea unui parlament unicameral

F.A.Politică / 13 martie 2010

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, spune că ideea lui Traian Băsescu de a desfiinţa una dintre camerele legislativului este un atac la democraţie, dar şi la adresa instituţiilor statului, informează Antena3.

ALERTANI sare la gâtul Curţii de Conturi

A.T.Politică / 13 martie 2010

Conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) acuză Curtea de Conturi că, în Raportul Public pe anul 2008, a inclus date şi informaţii nereale, faţă de care o instanţă judecătorească s-a pronunţat printr-o sentinţă definitivă cu aproximativ...

Udrea susţine modificarea legislaţiei în urbanism

F. A.Politică / 12 martie 2010

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a pledat pentru modificarea legislaţiei în urbanism la dezbaterea "Protejarea patrimoniului şi dezvoltarea urbană", organizată de Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22, în...

Consiliu de onoare pentru Iliescu în PSD.

F.A.Politică / 11 martie 2010

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a aprobat ideea înfiinţării unui Consiliu de onoare al fondatorilor partidului, a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta, la încheierea reuniunii de astăzi a CexN, potrivit Antena 3.

Noi alegeri la PSD

F.A.Politică / 11 martie 2010

Social-democraţii aleg, astăzi, conducerea Consiliului Naţional (CN) al partidului, informează Antena3.

Sediul PRM, retrocedat

F.A.Ziarul BURSA #Politică / 11 martie 2010

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a notificat Partidul România Mare (PRM) că sediul central al formaţiunii urmează să fie retrocedat, informează Mediafax.

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5598
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8755
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.3181

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo