Politică

28 septembrie 2010

Fota: Există temeri cu privire la folosirea presei în interes antinaţional

F.A.Politică / 28 septembrie 2010

Iulian Fota, consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, a declarat, astăzi, cu privire la includerea presei în Strategia de Apărare, că au existat "suficiente elemente" pentru a exprima teama că, "undeva în viitor", e posibil să fie folosită puterea presei în interes "antinaţional", potrivit Realitatea.net.

Protestul poliţiştilor rupe lanţurile în PDL

Protestul poliţiştilor rupe lanţurile în PDL

DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Politică / 28 septembrie 2010

Manifestaţia salariaţilor MAI din faţa Palatului Cotroceni a bulversat relaţiile instituţiei cu Guvernul şi Preşedinţia. Toate acţiunile şi deciziile în acest caz au o puternică încărcătură emoţională, unele dintre măsuri fiind din start în contradicţie cu prevederile legale.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Teodor Baconschi a intrat în PDL

F. A.Politică / 28 septembrie 2010

Ministrul de externe, Teodor Baconschi, a aderat azi la PDL, declarând că îşi "asumă" alături de ceilalţi membri ai partidului "un proiect dedicat binelui comun", a anunţat acesta într-un comunicat de presă.

ALERTDemisie în MAI

F. A.Politică / 28 septembrie 2010

Secretarul de stat în ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Mihai Capră, a demisionat.

Băsescu, către Igaş: Aveţi o misiunea extrem de grea

F.A.Politică / 27 septembrie 2010

Democrat-liberalul Traian Igaş a depus astăzi jurământul de învestire în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor. Înaintea ceremoniei, Traian Igaş a declarat presei că speră să reuşească să ducă mai departe tot ceea ce a început...

ALERTIgaş, acceptat de Băsescu

F. A.Politică / 27 septembrie 2010

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor a lui Traian Igaş. Acesta va depune jurământul în această seară, la ora 19:00, la Palatul Cotroceni.

Ministrul apărării naţionale, în vizită în Germania

F. A.Politică / 27 septembrie 2010

Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, efectuează o vizită oficială în R.F. Germania, în zilele de 27 şi 28 septembrie 2010, la invitaţia ministrului federal al apărării, Karl-Theodor Freiherr zu Guttenberg, potrivit unui comunicat remis...

ALERTBlaga, chemat la Cotroceni

F. A.Politică / 27 septembrie 2010

Preşedintele Traian Băsescu discută la această oră, la Palatul Cotroceni, cu Vasile Blaga şi cu şefii de arme din ministerul Administraţiei şi Internelor.

ALERTBlaga: Mi-am prezentat demisia de onoare

F. A.Politică / 27 septembrie 2010

"În această dimineaţă i-am prezentat premierului Emil Boc demisia mea de onoare. MAI este cea mai serioasă instituţie, singura care a reuşit să absoarbă fondurile europene. În ceea ce priveşte mitingul poliţiştilor de vineri, 24 septembrie,...

ALERTBlaga, demisie iminentă

F.A.Politică / 27 septembrie 2010

Blaga, demisie iminentă, informează Realitatea TV. La această oră, Ministrul de interne este în şedinţă cu şefii MAI.

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5598
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8755
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.3181

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo