Politică

9 martie 2011

Parlamentul a votat pentru monopolul Bisericii asupra serviciilor sociale finanţate de la stat

F.A.Politică / 9 martie 2011

Institutul pentru Politici Publice (IPP), împreună cu Fundaţia Alpha Transilvană, Fundaţia "Estuar", Fundaţia Pentru Voi, Reţeaua Romanian Harm Reduction Network (RHRH), Asociaţia "Alături de Voi" şi Federaţia Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România au solicitat printr-o scrisoare deschisă adresată azi Preşedintelui României, să nu promulge recent adoptata Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale, iniţiată de către deputaţi şi senatori ai PD-L, cerând ca actul normativ să fie retransmis Parlamentului spre re-examinare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Ţiriac: Ieşirea din criză va fi în 2012

F.A.Politică / 6 martie 2011

Omul de afaceri Ion Ţiriac şi-a revizuit pentru 2012 estimarea pentru încheierea crizei şi spune că prognozele făcute acum pentru o perioadă mai mare de trei luni sunt "o aventură foarte riscantă", referindu-se la anunţul Guvernului de...

Traian Ungureanu: Suntem toţi depresivi, suntem toţi emo

F.A.Politică / 5 martie 2011

Europarlamentarul PDL a ironizat tabără reformistă din PDL. Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu le-a spus participanţilor la şedinţa CNC că este nevoie ca partidul să-şi recâştige tonusul trebuie şi "să intrăm cu un partid nefracturat în...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo