Guvernul îşi asumă, astăzi, răspunderea pe Codul Muncii

Ziarul BURSA #Politică / 8 martie 2011

Guvernul îşi va angaja răspunderea, astăzi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru legea de modificare a Codului Muncii, relatează Agerpres.

La acest proiect au fost depuse în total peste 140 de amendamente de către parlamentarii puterii, iar dintre acestea aproximativ zece au fost agreate în şedinţa coaliţiei.

Printre cele acceptate se numără şi cele ale UNPR referitoare la contractele colective de muncă şi disponibilizările colective.

Prin asumarea răspunderii, actele normative se consideră adoptate, fără a mai fi dezbătute de legislativ, dacă în termen de trei zile nu se depune o moţiune de cenzură sau dacă aceasta din urmă este respinsă. În cazul adoptării moţiunii, Guvernul îşi pierde mandatul.

Conducerea USL a adoptat, în şedinţa de ieri, decizia oficială privind introducerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc la momentul angajării răspunderii pentru legea de modificare a Codului muncii.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a anunţat că parlamentarii coaliţiei se vor abţine de la votul moţiunii de cenzură. El a susţinut că demersul antiguvernamental al opoziţiei va fi respins, întrucât "Uniunea Socialistă nu are în acest moment forţa politică să impună un alt Executiv".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb