Europa nu ar trebui să deschidă un canal diplomatic direct de comunicare cu preşedintele rus Vladimir Putin şi nici să îşi asume rolul de mediator în conflictul din Ucraina, a avertizat prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, într-un interviu acordat publicaţiei Politico. Şeful executivului de la Tallinn a subliniat că liderii europeni trebuie să menţină presiunea economică şi să sufoce Moscova prin sancţiuni, în loc să încerce negocieri directe cu Kremlinul.
„Europa nu ar trebui să se afle în poziţia de mediator. Nu ar trebui să vă asumaţi rolul de a încerca să faceţi pe plac dictatorului”, a declarat Kristen Michal, prim-ministrul Estoniei. Liderul eston a avertizat că încercarea de a intermedia un dialog riscă să slăbească poziţia comună: „Nu poţi avea două roluri. Un rol este susţinerea Ucrainei şi exercitarea de presiuni asupra Rusiei. Al doilea este încercarea de a crea o formă de mediere. Putin trebuie să înţeleagă că Europa este puternică, unită şi vorbeşte pe o singură voce”, a adăugat oficialul, menţionând că postura de mediator implică riscul de a coborî standardele în privinţa aplicării pachetelor restrictive.
Avertismentul survine pe fondul temerilor existente în cancelariile europene că administraţia americană condusă de Donald Trump ar putea căuta un acord de pace fără consultarea Europei şi în defavoarea Kievului, arată publicaţia. Oficiali americani, ruşi şi ucraineni urmează să participe săptămâna viitoare, la Abu Dhabi, la primele discuţii faţă în faţă din ultimele nouă luni, conform anunţului făcut de emisarul special al SUA, Steve Witkoff, în timp ce preşedintele finlandez Alexander Stubb şi premierul norvegian Jonas Gahr Støre au purtat recent o convorbire telefonică de 90 de minute cu liderul de la Kremlin, informează sursa citată.
În ceea ce priveşte evoluţiile politice de la Washington după alegerile legislative la jumătatea mandatului, premierul eston a apreciat că mecanismele democratice de control şi echilibru pot determina o abordare americană mai solid ancorată în valori, aspect benefic pentru securitatea Ucrainei şi a continentului european, notează Politico.
Pentru intensificarea presiunilor asupra Moscovei, Estonia a iniţiat, alături de Polonia şi Suedia, o propunere comună vizând înăsprirea regimului de acordare a vizelor pentru cetăţenii ruşi, care prevede inclusiv interzicerea completă a accesului în Uniunea Europeană pentru foştii militari care au luptat în Ucraina, transmite sursa citată. Oficialii europeni avertizează că vizele turistice au facilitat accesul agenţilor Moscovei pentru acţiuni de război hibrid, survoluri neautorizate cu drone în zone de securitate şi sabotaje ale infrastructurii critice, Comisia Europeană urmând să înainteze propuneri legislative pe această temă la începutul anului viitor, conform publicaţiei.
























































Opinia Cititorului