Poliţiştii pichetează Camera Deputaţilor solicitând scoaterea pensiilor militare din PNRR

S.B.
Miscellanea / 7 iunie 2023

Poliţiştii pichetează Camera Deputaţilor solicitând scoaterea pensiilor militare din PNRR

Reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual vor picheta miercuri Camera Deputaţilor solicitând scoaterea pensiilor militare din PNRR şi aplicarea Legii 223/2015 aşa cum a fost votată şi promulgată, informează Agerpres.

"Astăzi ceea ce domnul ministru Lucian Bode s-a angajat la negocierile de săptămâna trecută, a fost confirmat de domnul prim ministru Ciucă şi de domnul ministru al Muncii Budăi: joi se va adopta OUG care va aduce aplicarea grilei din Anexa VI pentru întreaga familie ocupaţională Apărare, Ordine Publica şi Securitate Naţională, începând cu 01 06 2023 (restanţa încasată se va resimţi la plata salariului din 14 iulie 2023). Având în vedere că se preconizează aplicarea grilei din Legea 153/2017, pentru mâine 07.06.2023 începând cu ora 11.00 ne întâlnim la sediul Camerei Deputaţilor (intrarea Parc Izvor) unde vom picheta pentru a doua noastră revendicare: scoaterea pensiilor militare din PNRR şi aplicarea Legii 223/2015 aşa cum a fost votată şi promulgată", se arată într-un comunicat al FSNPPC.

Săptămâna trecută, Federaţia a anunţat un calendar de proteste care debutau cu pichetări ale sediilor MAI, Ministerului Muncii, Ministerului Finanţelor, Guvernului, Administraţiei Prezidenţiale şi reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

În urma comunicatului care anunţa declanşarea protestelor, ministrul de Interne Lucian Bode s-a întâlnit cu sindicaliştii cărora le-a prezentat o ofertă a Guvernului legată de aplicarea Legii 153/2017 în 2 etape: de la 1 iulie 2023 aplicarea grilei din Anexa VI (ultima tranşă restantă de încasat cu o medie 374 lei net/lună) iar la prima rectificare bugetară calcularea sporurilor la salariul de funcţie aflat în plată pe grilă (o creştere în medie cu 370 lei /net/lună).

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Este normal !

    Ar trebui sa-si procure si dascalii uniforma si grade, poate si-ar rezolva mai usor doleantele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9743
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4737
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8990
Gram de aur (XAU)Gram de aur371.8457

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb