Revista BURSA Construcţiilor

Ponta: "Este esenţial pentru România să fie continuat proiectul Autostrăzii Transilvania"

Ziarul BURSA #Companii /

Premierul Victor Ponta consideră că este esenţial pentru România să fie continuată construcţia Autostrăzii Transilvania, o soluţie de finanţare a proiectului început în 2004 fiind parteneriatul public-privat. Întrebat, ieri, dacă Guvernul va sprijini proiectele importante ale municipiului condus de Emil Boc, Victor Ponta a spus că Guvernul va sprijini proiectele care ţin de municipiu, judeţ şi de regiune, amintind de prelungirea pistei aeroportului şi Autostrada Transilvania.

Ponta a spus: "Susţin toate proiectele care ţin de municipiu, de judeţ, de Transilvania şi care le putem face în mod real - prelungirea pistei aeroportului sau Autostrada Transilvania. Nu-i mai spunem Bechtel, să-i spunem Transilvania, şi să găsim o soluţie prin care nu stând tot timpul, depinzând de un contract care nu se mai termină niciodată, cu Bechtel, de fapt să nu avem autostradă. Este esenţial pentru România, nu numai pentru Transilvania, ca acel proiect corect şi bun şi inteligent din 2004 să fie continuat, nu cu cei de la Bechtel. Resursele nu pot veni doar din bugetul de stat. Pot veni şi din bugetul de stat şi pot veni din dezvoltarea parteneriatelor public-private".

El a precizat că la sfârşitul lunii se vor afla primele rezultate referitoare la proiectul de parteneriat public-privat pentru tronsonul Comarnic-Braşov, însă pentru ca Autostrada Transilvania să intre pe procedurile de parteneriat public-privat trebuie încheiat contractul cu Bechtel pentru că, altfel, "nu se poate găsi o altă soluţie de finanţare", informează Mediafax.

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde euro încheiat cu compania americană Bechtel, care trebuia executat până cel târziu în 2012.

Pe fondul disputelor politice iniţiate de partidele care s-au succedat la guvernare şi fără bani alocaţi de la buget, proiectul de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent, iar până în prezent au fost executaţi doar 52 de kilometri.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS