PONTA: Guvernul a aprobat Strategia privind sistemul de achiziţii publice

Andrei Stan
Macroeconomie / 23 octombrie 2015

Guvernul a aprobat astăzi Strategia privind sistemul de achiziţii publice, urmând ca în cadrul şedinţei de săptămâna viitoare să adopte şi un pachet de patru proiecte de lege care vizează domeniul şi care va fi transmis Parlamentului, a declarat premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, conform surselor din presă.

"Am aprobat astăzi Strategia naţională privind sistemul de achiziţii publice. Marţi, cele patru legi, pachetul de legi elaborat în baza noilor Directive europene va pleca spre Parlament, intră în dezbaterea Senatului, după aceea a Camerei. Din punctul nostru de vedere, jumătate din problema marilor investiţii, în special în infrastructură, se poate rezolva, pentru că atât timp cât legislaţia ne obligă de fiecare dată să atribuim contracte unora care doar vin cu preţul cel mai mic şi după aceea, dacă le reziliem, pierdem banii şi tot aşa. A fost jumătate din problemă, repet, şi asta ţine de Guvern şi prin noua legislaţie cu siguranţă o putem îmbunătăţi considerabil", a explicat Ponta, într-o conferinţă de presă.

Ponta a adăugat că există "o a doua jumătate a problemei" privind achiziţiile publice care "nu poate fi rezolvată de Guvern".

"Ţine de atmosfera din toate instituţiile contractante, unde nimeni nu mai semnează absolut nimic, dar e o chestiune care, repet, nu ţine de Guvern. Ţine de ceea ce ne dorim noi ca ţară şi sper doar ca lucrurile să se îmbunătăţească şi din acest punct de vedere", a mai declarat premierul.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0683
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3688
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3875
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8777
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.0966

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb