Popa: Între 3.500 şi 3.700 de salariaţi feroviari vor fi disponibilizaţi în 2009

F. A.
Macroeconomie / 13 mai 2009

Numărul personalului disponibilizat în 2009 din companiile de căi ferate se va situa între 3.500 şi 3.700 de angajaţi, aceştia urmând să fie pensionaţi, a declarat, azi, Gheorghe Popa, preşedintele Federaţiei Sindicale Mişcare Comercial, după întâlnirea cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

"În urma discuţiilor am stabilit că circa 3.500-3.700 de angajaţi vor fi disponibilizaţi în acest an, aceştia fiind cei care au îndeplinit deja condiţiile de pensie sau pot fi pensionaţi. Defalcat, avem 920 de salariaţi la CFR Călători, 1.300 la CFR Marfă şi 1.400 de angajaţi la CFR SA", a precizat Popa.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a precizat că, în afara reducerilor de personal, Ministerul are în vedere pentru restructurarea companiilor de căi ferate şi reduceri de cheltuieli, precum îngheţarea salariilor, reducerea deplasărilor şi a sporurilor.

"Mai sunt încă multe lucruri de făcut, însă este bine că a fost stabilit numărul de angajaţi care vor ieşi la pensie urmând ca mâine (nr joi) să am o discuţie şi cu managerii companiilor feroviare pentru a stabili măsurile pe care aceştia trebuie să le ia în viitor", a declarat ministrul Transporturilor.

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0972
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6189
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8197
Gram de aur (XAU)Gram de aur752.0815

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb