Prăbuşirea încrederii investitorilor prevesteşte recesiunea în Germania

Calin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie /

Prăbuşirea încrederii investitorilor prevesteşte recesiunea în Germania
Calin Rechea

Un indice al încrederii în economia Germaniei, urmărit cu atenţie pe pieţe, a intrat în teritoriu negativ pentru prima dată din martie 2010.

Indicele încrederii investitorilor în perspectivele economiei, publicat de Sentix GmbH (www.sentix.de), a scăzut până la -0,7 puncte în iunie 2019, de la +7,9 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele situaţie curente a scăzut până la +13,5, de la +18,3 în luna anterioară, iar indicele aşteptărilor a scăzut până la -14, de la -2 în luna mai 2019.

Indicele a cunoscut un declin accelerat din ultima parte a anului 2017, când înregistra valori de peste 40 de puncte (vezi graficul).

În raportul Sentix se arată că disputa comercială dintre SUA şi China are un impact puternic asupra economiei orientate către export a Germaniei. Mai mult, "industria cheie din economie, industria auto, se află încă într-o criză la care a contribuit din plin", iar concluzia raportului este că "recesiunea se află după colţ".

Tendinţa negativă din economia reală este reflectată pe pieţele financiare prin declinul accentual al randamentului obligaţiunilor guvernamentale ale Germaniei, pe fondul scăderii randamentului obligaţiunilor de 10 ani până la un minim istoric de circa -0,25%.

Conform datelor de la Investing.com, întreaga curbă a randamentelor pentru maturităţile de până la 10 ani este în teritoriu negativ, în timp ce randamentul oferit de obligaţiunile de 30 de ani este aproape de minimul istoric de circa 0,3%.

Indicele încrederii investitorilor a înregistrat un declin semnificativ şi pentru economia zonei euro, până la -3,3 puncte, de la +5,3 puncte în luna precedentă, pe fondul scăderii indicelui situaţiei curente cu 5 puncte, până la 6 puncte şi a scăderii cu 12 puncte a indicelui aşteptărilor, până la -12,3 puncte.

"Speranţa din zona euro moare", scrie directorul Sentix, Manfred Hubner, în raportul lunar, iar "economia zonei euro se află din nou în pragul recesiunii".

Şi în acest caz, "vinovatul" pentru degradarea semnificativă a situaţiei economice este considerat a fi războiul comercial dintre China şi SUA, iar Hubner subliniază că "deocamdată nu se poate identifica o cale de finalizare a conflictului care să permită salvarea aparenţelor pentru ambele părţi".

Soluţia nu mai poate fi amânată, însă, prea mult, deoarece efectele negative sunt tot mai evidente şi pentru economia Statelor Unite.

Conform datelor de la Sentix, indicele încrederii pentru economia SUA a scăzut până la 6,5 puncte în iunie 2019, cel mai redus nivel din februarie 2016, de la 17,7 puncte în luna precedentă.

În raport se arată că "inflamarea războiului comercial de către pre-şedintele Trump are probabil un motiv întemeiat, care să se transforme în câştiguri electorale în 2020", însă "preşedintele ar putea să subestimeze probabilitatea de a se împuşca singur în picior cu retorica sa belicoasă".

În ceea ce priveşte perspectivele economiei globale, opinia investitorilor chestionaţi de Sentix arată o temperare a creşterii, pe fondul temperării semnificative a activităţii în Asia şi a stagnării din America Latină şi Europa de Est.

Singura zonă de optimism este Elveţia, unde indicele încrederii a cres-cut cu 6 puncte faţă de luna precedentă, până la 19,9 puncte, cel mai ridicat nivel din septembrie 2018.

Indicele încrederii de la Sentix este construit pe baza unui sondaj săptămâ-nal la care participă circa 5.000 de investitori individuali şi instituţionali din peste 20 de ţări.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria BankAdvertisement
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS