Predoiu: "Extinderea Schengen nu este discutată pentru că noul Guvern din Olanda nu şi-a precizat poziţia"

T.B.
Politică / 29 noiembrie 2023

Predoiu: "Extinderea Schengen nu este discutată pentru că noul Guvern din Olanda nu şi-a precizat poziţia"

Extinderea Spaţiului Schengen nu este discutată la Consiliul JAI de la începutul lunii decembrie în condiţiile în care Olanda nu şi-a exprimat oficial poziţia faţă de Bulgaria după alegerile care au avut loc recent, dar nu este exclus ca subiectul să fie pus pe ordinea de zi în altă şedinţă din luna decembrie, a afirmat, miercuri, la Arad, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, transmite agerpres.ro.

Conform sursei menţionate, Predoiu transmite "Ordinea de zi a viitorului Consiliu JAI se discută chiar azi şi discuţiile trebuie să ţină cont şi de procedurile care au loc în Olanda în urma alegerilor. Acolo tocmai au avut loc alegeri şi Guvernul trebuie să-şi precizeze în Parlament şi să obţină încrederea Parlamentului cu privire la o serie de subiecte. (...) Guvernul olandez, care a avut anul trecut o poziţie faţă de Bulgaria, urmează să se pronunţe în Parlament şi Parlamentul să se pronunţe cu privire la această chestiune. Ei bine, această procedură are loc undeva în perioada 4 - 6 decembrie, prin urmare, coincide această perioadă, această procedură din Parlamentul olandez, cu data la care va avea loc Consiliul JAI. Deci este imposibil ca să poţi discuta tranşant în Consiliul JAI din 4 - 6 decembrie chestiunea, până când Guvernul olandez nu o să-şi precizeze poziţia faţă de Bulgaria. Asta nu exclude ca în cursul lunii decembrie să mai existe şi alte reuniuni JAI", a spus Predoiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Arad.

Ministrul a subliniat că în ultimul an "România a reuşit o performanţă notabilă" în privinţa protecţiei frontierelor, relatează sursa: "Au scăzut toate cifrele de migraţie ilegală, la toate frontierele, în special la frontiera de vest, unde era o problemă. Frontiera cu Serbia a cunoscut o descreştere a cifrelor de migraţie ilegală cu până la 90%", a spus Predoiu.

În acest context, el a declarat că "nu mai există niciun fel de poziţie oficială a vreunui stat membru european care să pună în cauză performanţa României în materie de combatere a migraţiei ilegale şi protecţie a frontierei", potrivit agerpres.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. ...

    care-i'noul guvern din Olanda'?

    1. ...

    Jocul Presedintelui Iohannis a fost de exceptie atunci cind a fortat votul in JAI chiar daca stia ca Austria i se impotriveste .Nu poti gresi de doua ori in aceiasi cauza ne zice o veche zicala .Austria nu mai poate refuza integrarea in Schengen .Singura problema este aparitia noului guvern din Olanda .O data numit noul Guvern din Olanda Romania intra in Schengen .Simplu nu ?

    Marsma. Ati dat pe gratis resursele Romaniei la austrieci si nu intram in niciun Schengen. Tr.ada.tor.i.lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5970
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8238
Gram de aur (XAU)Gram de aur298.9173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb