Premierul a informat CE despre situaţia privind sistarea livrării gazelor în România

F. A.
Politică / 6 ianuarie 2009

Primul-ministru Emil Boc a declarat azi, la Palatul Victoria, că a făcut toate demersurile pentru a-l informa pe comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, în legătură cu sistarea de către Transgaz a livrărilor de gaze prin staţia Isaccea 2.

""Am dorit ca la nivelul Comisiei Europene să existe, alături de problemele semnalate de alte ţări, şi o evaluare exactă a situaţiei din România", a precizat Emil Boc.

Şeful Executivului a discutat telefonic cu Andris Piebalgs, comisarul european pentru energie afirmând că, împreună cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, se va implica pentru a găsi o soluţie privind livrarea gazelor.

Şi la nivel diplomatic se vor întreprinde măsuri. Astfel, ministrul economiei, Adriean Videanu, a anunţat, la Palatul Victoria, că se va lua legătura şi cu ambasadorul Ucrainei la Bucureşti. ""O să contactăm ambasadorul Ucrainei în ideea de a încerca să descifrăm unde se află dificultatea aprovizionării României"", a explicat Videanu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb