Premierul Italiei promite redeschiderea şcolilor din ţara sa în luna septembrie

M.A.
Internaţional / 26 aprilie 2020

Giuseppe Conte

Giuseppe Conte

Premierul italian Giuseppe Conte a promis duminică redeschiderea şcolilor din ţara sa în luna septembrie, subliniind că o eventuală reluare a cursurilor în timpul verii ar fi pus în pericol "sănătatea copiilor", informează Agerpres, care preia AFP şi Reuters.

Într-un interviu publicat duminică de cotidianul italian La Repubblica, premierul italian a declarat că "şcoala se află în centrul gândurilor noastre şi se va redeschide în septembrie. Toate scenariile pregătite de un comitet de experţi prevăd riscuri ridicate de contagiune în cazul redeschiderii şcolilor înainte (de septembrie). Este în joc sănătatea copiilor noştri".

Instituţiile de învăţământ italiene au fost închise la începutul lunii martie din cauza epidemiei de COVID-19, care a cauzat deja moartea a peste 26.000 de oameni, ceea ce face din Italia ţara europeană cea mai afectată de noul coronavirus, notează agenţia de presă.

Şeful executivului italian a confirmat că guvernul de la Roma lucrează la un plan de relaxare treptată a restricţiilor şi de redeschidere a activităţilor industriale, începând cu data de 4 mai.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bravo, numa ca italienii se intreaba cu cine isi lasa copiii acasa, daca ei trebuie sa mearga la munca

    Cine sta cu acei micutzi cat parintii lor merg sa castige o subzistenta capitalista? 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb