Premiile ONU pentru Administraţia Publică 2011

F.A.
Companii / 15 decembrie 2010

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici anunţă că Organizaţia Naţiunilor Unite organizează competiţia anuală pentru obţinerea Premiilor ONU pentru Administraţia Publică, care reprezintă cea mai prestigioasă recunoaştere internaţională a excelenţei în administraţia publică, arată un comunicat remis redacţiei.

Prin acest premiu, ONU recompensează realizările inovative şi contribuţiile instituţiilor din sectorul public la o administraţie publică mai eficientă şi receptivă în ţări din întreaga lume.

Premiile pentru anul 2011 vor fi acordate pentru următoarele cinci categorii: Prevenirea şi combaterea corupţiei în administraţia publică; Îmbunătăţirea furnizării de servicii publice; Stimularea participării în luarea deciziilor în ceea ce priveşte politicile prin intermediul unui management inovativ; Promovarea managementului bazat pe cunoaştere în administraţia publică; Promovarea livrării de servicii publice luând în considerare egalitatea de gen.

Câştigătorii Premiilor ONU pentru Administraţia Publică din 2011 vor fi selectaţi de Comitetul ONU de experţi în administraţia publică, iar premiile se vor acorda la data de 23 iunie 2011, cu prilejul Zilei Organizaţiei Naţiunilor Unite a Administraţiei Publice.

"Promovăm competiţia în rândul instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice din România, în scopul recunoaşterii experienţei şi proiectelor încununate de succes ale acestora. Avem certitudinea că aplicaţiile din România au şanse de a fi premiate, dat fiind faptul că, recent, ANFP a organizat competiţia celor mai bune practici în administraţia publică din România. Cele mai bune practici au fost premiate în cadrul conferinţei internaţionale Inovaţie şi calitate în sectorul public, ediţia a III-a, prilej cu care au fost diseminate exemple de bună practică din administraţia publică românească", a precizat domnul Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb