Preşedintele ÎCCJ, declaraţie privind amnistia şi graţierea

R.G.
Politică / 20 iulie 2018

Preşedintele ÎCCJ, declaraţie privind amnistia şi graţierea

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, spune, despre o eventuală Ordonanţă de Urgenţă privind aministia şi graţierea, că un astfel de act normativ ar trebui elaborat după ample studii sociologice, criminologice, cu consultarea situaţiilor infracţionale, cu stabilirea exactă a infracţiunilor care ar merita să beneficieze de astfel de acte de clemenţă. "Stau şi mă întreb dacă într-o societate atât de scindată, de fragmentată, de polarizată, momentul ar fi tocmai cel mai potrivit", a afirmat Tarcea într-un interviu pentru Realitatea TV, scrie News.ro

Preşedintele ÎCCJ a explicat că amnistia reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală, iar graţierea, una dintre cauzele prin care se înlătură executarea condamnării totale sau parţiale, de la caz la caz.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb