Preşedintele Iohannis participă astăzi la o întâlnire cu reprezentanţii statelor din cadrul Parteneriatului Estic

L.I.
Politică / 13 mai 2019

Preşedintele Iohannis participă astăzi la o întâlnire cu reprezentanţii statelor din cadrul Parteneriatului Estic

Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi, la Bruxelles, la o întâlnire cu reprezentanţii statelor din cadrul Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina), scrie News.ro.

Întâlnirea are loc la invitaţia Preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, şi este prilejuită de aniversarea a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, iniţiativă care constă în crearea unei zone comune de democraţie, prosperitate, stabilitate şi strânsă cooperare între statele membre UE şi statele partenere, precizează Administraţia prezidenţială, potrivit agenţiei.

La întâlnire vor participa, de asemenea, şi reprezentanţii principalelor instituţii europene, Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate al Uniunii Europene, Federica Mogherni, şi Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani. Preşedintele României va fi prezent la eveniment în calitate de şef al statului care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis se va pronunţa pentru continuarea angajamentului Uniunii în cadrul Parteneriatului Estic, dar şi pentru aprofundarea şi consolidarea acestui parteneriat.

Totodată, şeful statului va sublinia faptul că, în cei 10 ani de la lansare, Parteneriatul a contribuit la consolidarea economiilor şi a societăţilor partenerilor din Est, dar şi la extinderea stabilităţii la frontierele UE, mai scrie News.ro.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia faptul că Uniunea Europeană va acţiona în continuare în funcţie de nivelul de ambiţie al partenerilor estici, respectând alegerile individuale ale acestor state, menţionând că Uniunea aşteaptă un angajament politic continuu din partea ţărilor partenere în ceea ce priveşte punerea în aplicare a angajamentelor luate în relaţie cu UE, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Iar ai plecat la plimbare pe banii noștri. Ai crezut ca faci ceva dacă nu ai invitat-o pe DOAMNA PRIM MINISTRU VIORICA DANCILA MINDRIA TARII ȘI A NOASTRĂ A ROMANILOR. Ea ne reprezinta tara și interesele tarii nu ca tine TRĂDĂTORULE DE TARA. Ai văzut FETELEU LE ți au dat cu SUMMIT-UL în cap IUBIȚII TAI te au lăsat singur de prost la tine acasă. Sa văzut ce VALOARE AI. Cel mai bine dați DEMISIA și lasă-ne ca ești de tot rahatul PENIBILUL, te a văzut EUROPENI CE POAMA ACRA EȘTI ȘI ȚI AU DAT CU FLIT. Asta este începutul DEZASTRULUI pentru tine, CLICA TA În 5 ani de zile ți ai bătut joc de ROMANII trebuie sa le plătești odată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3752
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4419
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.9189

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb