Preşedintele Klaus Iohannis participă la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Sofia

J.P.
Politică / 08 iulie

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Sofia

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), organizat în Bulgaria, conform Agerpres.

Potrivit agendei, joi, şeful statului participă la dineul oficial prilejuit de reuniune. Vineri, el va participa la summitul organizat la Palatul Naţional al Culturii din Sofia, urmând să susţină o conferinţă de presă comună cu omologii din Bulgaria, Rumen Radev, Polonia, Andrzej Duda, şi Letonia, Egils Levits.

Administraţia Prezidenţială a arătat, într-un comunicat, că evenimentul la nivel înalt de la Sofia marchează reluarea activităţilor în format fizic ale Summitului, inclusiv ale Forumului de Afaceri al I3M (aflat la a treia ediţie), după Summitul Virtual din 2020 de la Tallinn, organizat în condiţiile restrictive impuse de pandemia de COVID-19.

De asemenea, Administraţia Prezidenţială a indicat că summitul din acest an reprezintă un nou pas în procesul de consolidare a I3M iniţiat prin deciziile de substanţă luate la Summitul găzduit la Bucureşti de preşedintele României, Klaus Iohannis, în septembrie 2018, care a marcat maturizarea politică a Iniţiativei şi dotarea sa cu instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor Iniţiativei. În cadrul reuniunii din Bulgaria, discuţiile vor viza evaluarea progreselor înregistrate, cu accent pe implementarea listei de proiecte strategice prioritare de interconectare agreate la Summitul de la Bucureşti, completată ulterior, precum şi în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, în care România, prin EximBank, şi Polonia, prin Banca de Dezvoltare (BGK), sunt state fondatoare. De asemenea, vor fi discutate şi vor fi luate decizii privind reperele dezvoltării viitoare ale Iniţiativei.

"În intervenţia sa, preşedintele Klaus Iohannis va analiza evoluţiile care s-au înregistrat de la Summitul anterior, va sublinia importanţa implementării proiectelor strategice prioritare de interconectare, cu accent pe proiectele de interes crescut pentru România, precum Rail2Sea şi Via Carpathia, şi va evidenţia relevanţa esenţială a acestora pentru obiectivul Iniţiativei de dezvoltare economică sustenabilă şi de construire a rezilienţei strategice a economiilor statelor participante, inclusiv în contextul eforturilor de redresare economică post-pandemie", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Alături de liderii ţărilor participante la I3M, la Summitul din acest an vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Statele Unite ale Americii, Germania şi Comisia Europeană, precum şi Fondul Monetar Internaţional şi, ca invitat, Republica Elenă.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră - Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale - transport, energie, digital - creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii şi la consolidarea proiectului european, precum şi întărirea relaţiei transatlantice, inclusiv prin stimularea prezenţei economice a SUA în regiune.

La Summitul de la Bucureşti, din 17-18 septembrie 2018, au fost adoptate decizii esenţiale pentru viitorul Iniţiativei, precum lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital; organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (cu peste 600 oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanţi ai UE şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale); lansarea reţelei Camerelor de Comerţ a I3M (prin semnarea Declaraţiei comune de înfiinţare a acestei reţele de către 7 Camere de Comerţ din cele 12 state participante); iniţierea procedurii de lansare a Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenţie privind Fondul de Investiţii al I3M de către 6 instituţii de profil din cele 12 state participante).

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Acest mascarici nu se plictiseste.

    titlul e gresit in cazul in care aseara nu a avut loc vreo revolutie a limbii romane aseara pe furis cand ne uitam la meciul danemarca - anglia. sa participi inseamna altceva fata de a merge la un summit, ceea ce in maretia sa cumintenia pamantului, a plantelor si a sibiului, numitul johannis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro