Preţurile locuinţelor au continuat să scadă şi în luna august

Roxana Eichel
Companii #Imobiliare / 10 septembrie 2008

Preţurile apartamentelor bucureştene s-au aflat în scădere şi în ultima lună a verii, sectorul 1 fiind singura zonă unde această observaţie nu se aplică. Lipsa de interes manifestată de clienţi, reflectată în volumul redus al tranzacţiilor, a determinat proprietarii de apartamente să micşoreze preţurile. Indicele calculat lunar de Colliers International, Bucharest Real Estate Index (BREI), a înregistrat valoarea de 1.802 euro/mp în august, cu 42 de unităţi (euro) mai puţin decât în iulie.

Indicii particularizaţi calculaţi de BREI în funcţie de categoria de apartamente (noi sau vechi) au avut evoluţii diferite - cel pentru apartamentele noi păstrează de patru luni valoarea cea mai mare înregistrată până acum (1909 unităţi), în vreme ce indicele pentru locuinţe vechi se plasează la o valoare cu 10% mai scăzută decât cea din luna martie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2661
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4727
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7518
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0911
Gram de aur (XAU)Gram de aur680.6943

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ubuntu-world.org
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb